1. Agresorii femeii jandarm la mitingul din 10 august 2018, din Piaţa Victoriei, au fost condamnaţi în primă instanţă la închisoare cu suspendare, la muncă în folosul comunităţii şi la interzicerea unor drepturi, inclusiv a participării la adunări publice şi proteste. (News.ro) 2. Acțiunile Netflix au înregistrat cea mai mare creștere în acest deceniu, din […]
1. Cercetătorii de la Universitatea din Bristol și de la Universitatea Tehnică din Danemarca au anunțat că au realizat, pentru prima oară, teleportarea quantică între două chip-uri ale unor calculatoare diferite. Echipa a reușit să transmită informația de la un chip la altul, instant, fără ca cele două calculatoare să fie conectate fizic sau electronic. […]
1. Toti cei trei indici ai bursei americane, Dow Jones Industrial, S&P 500 și Nasdaq, au închis ziua cu noi recorduri. Nasdaq a depășit pentru prima oară pragul de 9000 de puncte. Acțiunile Amazon au crescut cu $79,56, 4.4%, până la $1868,77, retailerul devenind cel mai performant emitent din S&P 500. (WSJ) 2. Reprezentanţii Ministerului […]
1. Papa Francisc a îndemnat comunitatea internaţională ”să garanteze securitatea” în Orientul Mijlociu, mai ales în Siria, în mesajul său de Crăciun. În tradiţionalul său discurs „Urbi et Orbi”, suveranul pontif a îndemnat la ”îmblânzirea inimii noastre adesea întărite şi egoiste”, pentru a-i face ”să zâmbească pe copiii din întreaga lume”, abandonaţi sau victime ale […]
Sarbători fericite! 1. Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a urcat în luna noiembrie, faţă de luna anterioară, datorită creşterii ambelor componente ale indicatorului. Totodată, peste 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. (News.ro) 2. Explozia deficitului bugetar în ultimele luni ale anului […]
1. Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit ieri, în şedinţe comune, pentru ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea pe Legea bugetului de stat pentru 2020, pe Legea privind bugetul asigurărilor sociale şi pe legea care corectează prevederile OUG 114/2018. Premierul Ludovic Orban le-a cerut parlamentarilor să le facă românilor un cadou de Crăciun şi Anul Nou, […]
1. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Ludovic Orban s-au alăturat, aseară, participanţilor la marşul „Memorial 22 Decembrie 1989: Suntem alături de ei!”, în Piaţa Universităţii. Ei au purtat, alături de un grup de persoane, un tricolor de mari dimensiuni şi au depus candele la monumentul din faţa Ministerului de Interne. (News.ro) 2. Datorită temperaturilor neobișnuit […]
Azi se împlinesc 30 de ani de la revolta populară din 1989. 1. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la ceremonia de depunere a jurământului pentru un nou mandat, că va fi preşedintele tuturor românilor. „Nu există mai multe Românii, ci o singură Românie care ne aparţine tuturor şi căreia îi aparţinem”, a spus el. (News.ro) […]
1. Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat schimbarea din funcţie a şefilor Jandarmeriei, generalul de brigadă Constantin Florea şi colonelul Grigore Ciauşescu. Colonelul Bogdan Enescu este noul şef al Jandarmeriei, iar prim adjunct a fost împuternicit colonelul Ionuţ Gabriel Câmpanu. (News.ro) 2. Mai multe grupuri civice au contestat concertul organizat de Institutul Revoluţiei Române […]
1. Premierul Orban a anunţat ce drumuri, autostrăzi şi centuri ocolitoare vor fi finanţate în 2020: autostrada Sibiu – Piteşti, autostrada de centură a Bucureştiului şi drumul expres Craiova – Piteşti. (Adevarul) 2. Consiliul European a anunțat că a prelungit cu șase luni sancțiunile impuse Rusiei după anexarea Crimeei, în martie 2014. (Profit.ro) 3. Daniel […]