Cronica dimineții – Trump va declara starea de urgență națională pentru a-și finanța zidul
1. Fostul director interimar FBI, Andrew McCabe, a declarat că a ordonat o investigație, pentru obstrucționarea justiției de către președintele Trump, în Mai 2017, imediat după ce liderul de la Casa Albă l-a concediat pe directorul FBI, James Comey. Într-un interviu care va fi difuzat duminică, McCabe a mai declarat că în Departamentul de Justiție s-a discutat despre invocarea Amendamentului 25 din Constituţie, pentru a-l îndepărta pe Trump de la Casa Albă, iar Procurorul Șef Adjunct, Rod Rosenstein, a analizat posibilitatea de a purta un microfon pentru a înregistra discuțiile cu președintele. (CBS)
2. Preşedintele american Donald Trump urmează să declare starea de ”urgenţă naţională” pentru a obţine finanţarea zidului pe care vrea să-l ridice la frontiera cu Mexicul, în lupta împotriva imigraţiei clandestine, a anunţat liderul majorităţii republicane în Senat. Potrivit lui Mitch McConnell, preşedintele ”a anunţat că este pregătit să semneze” compromisul bugetar la care au ajuns parlamentari Democrați şi Republicani pentru a evita un nou „shutdown”, însă în același timp va invoca și o stare de urgență națională. (News.ro)
3. Conform mai multor surse, Facebook negociază cu Federal Trade Comission (FTC) o amendă de mai multe miliarde de dolari care să închidă amiabil investigația despre încălcarea protecției datelor private ale utilizatorilor. (WashingtonPost)
4. Veniturile consolidate ale Digi Communications NV (Olanda), compania-mamă a RCS & RDS, au depășit pentru prima oară 1 miliard euro, în 2018, potrivit rezultatelor financiare anuale preliminare neauditate, însă cheltuielile în urcare și majorarea cu aproape 65% a costurilor de finanțare au redus profitul net al companiei. (Profit.ro)
5. Vânzările din retailul american au scăzut, în Decembrie, cu 1,2%, cel mai slab rezultat din ultimii 9 ani. Este posibil ca scăderea să fie rezultatul închiderii parțiale a guvernului american (Bloomberg). La noi, piața de bunuri de folosință îndelungată a ajuns la 3,4 miliarde de euro, susținută în principal de sectorul telecom. (Profit.ro)
6. Amazon a anunțat că și-a anulat planul de a deschide un al doilea sediul central, după cel din Seattle, în New York City, din cauza protestelor activiștilor și a politicienilor. Sediul ar fi generat 25.000 locuri de muncă, iar Amazon ar fi beneficiat de scutiri de taxe de $3 miliarde. (NYTimes)
7. JP Morgan este prima bancă din Statele Unite care își lansează propria cryptomoneda, JPM Coin. (CNBC)
8. Conform unui sondaj INSCOP realizat în perioada 21 ianuarie – 5 februarie 2019, clasamentul încrederii în instituțiile interne și internaționale este dominat de Armată, respectiv de NATO. Armata continuă să fie instituția internă în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere, 64,1% declarând că au încredere mare și foarte mare în această instituție, urmată de Biserica cu 54,5%, Jandarmeria cu 43,5% și Poliția cu 41,2%. 39,7% dintre români au încredere multă și foarte multă în DNA, în timp ce 39,1% au încredere multă și foarte multă în Președinție. La coada clasamentului încrederii în instituțiile interne se situează partidele politice, cu 11,8 % încredere multă și foarte multă și Parlamentul, cu 9,8 % încredere multă și foarte multă. (Link)
9. 32% dintre smartphone-urile vândute anul trecut în Europa au fost produse de companii din China, vânzările Huawei crescând cu aproape 56%, în timp ce Xiaomi a înregistrat creșteri de 62%. Liderii Samsung si Apple au pierdut din cota de piață, anul trecut. (TheVerge)
10. Spania și-a propus să închidă toate cele șapte centrale nucleare în perioada 2025-2035, conform unei strategii care prevede că toată energia electrică ar urma să fie produsă din surse regenerabile, în 2050. (Profit.ro)
Fotografia dimineții:
Dacă sunteți interesati să sponsorizati Cronica o puteți face prin 2Performant.com.