Cronica dimineții – Trump amenință din nou China cu creșterea tarifelor
1. Yuanul chinez a avut cea mai mare scădere din ultimii 3 ani, iar indicele bursei din Hong Kong a scăzut cu aproape 4% după ce președintele Trump a amenințat China că va impune tarifele de 25% pe importuri de $200 miliarde. Trump este nemulțumit de progresul lent făcut de cele două părți în discuțiile despre înțelegerile comerciale. Partea chineză ia în considerare să anuleze discuțiile din această săptămână după amenințările președintelui american. (Bloomberg)
2. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat aseară că există posibilitatea închiderii unor şcoli, în condiţiile în care meteorologii au anunţat că urmează câteva zile cu vreme severă. Ea a precizat că decizia va fi luată de autorităţile locale, în funcţie de efectele fenomenelor meteorologice. „Cum să punem copiii sub risc? Ar fi absolut inacceptabil”, a spus ministrul. (News.ro)
3. Oficialii palestinieni au declarat că au ajuns la o înțelegere cu Israelul pentru a opri violențele din Fâșia Gaza și sudul Israelului care au dus, in ultimele zile, la moartea a cel puțin 24 de palestinieni și patru israelieni. (AlJazeera)
4. Statele Unite au anunțat că trimit portavionul Abraham Lincoln în Orientul Mijlociu ca răspuns la amenințările Iranului. Consilierul pe probleme de securitate John Bolton a declarat că SUA nu cauta un război cu Iranul dar e pregătită să răspundă oricărui atac, indiferent dacă vine prin interpuși sau direct de la forțele armate iraniene. (CNN)
5. 41 de persoane și-au pierdut viața după ce un avion Sukhoi Superjet 100 al companiei rusești Aeroflot a luat foc la aterizarea de urgență efectuată pe un aeroport din Moscova. Avionul avea 73 de pasageri la bord și 5 membri ai echipajului. (Reuters)
6. Boeing știa de problemele avioanelor 737 MAX cu un an înainte de accidentul din octombrie anul trecut al companiei Lion Air însă a decis să nu facă nimic. Abia după accidentul din Etiopia compania a început să lucreze la soluții pentru rezolvarea problemelor. 346 de persoane și-au pierdut viața în cele două accidente aviatice. (CNN)
7. Uniunea Europeană va lansa o anchetă anti concurența împotriva Apple după ce Spotify a reclamat că producătorul iPhone-urilor își favorizează propriul serviciu muzical, Apple Music, în App Store. (FT)
8. Amazon este capabil să livreze comenzile în aceeași zi sau în ziua imediat următoare pentru 72% din populația Statelor Unite, după ce infrastructura sa logistică este de trei ori mai mare decât acum trei ani. (CNBC)
9. Profit.ro and Profit TV anunță încheierea unui parteneriat cu Bloomberg Media Distribution pentru pentru furnizarea, prin platformele digitale și TV, de informații financiare și de business produse de Bloomberg. Cu 2.700 de jurnaliști și analiști în 120 de țări, parteneriatul cu Profit.ro și Profit TV marchează primul acord de distribuție încheiat de Bloomberg în România. (Profit.ro)
10. Filmul “Avengers: Endgame” a generat vânzări de $2,19 miliarde în 12 zile de la lansare, devenind al doilea film din istorie, după Avatar, căruia i-au trebuit însă 47 de zile pentru a atinge $2 miliarde. Ultimul Avengers a strâns $1,5 miliarde la nivel internațional, $576 milioane venind din China, unde a devenit cel mai popular film. (WSJ)
Fotografia dimineții – O fetiță a primit mâncare și apă la un adăpost temporar din Mozambic, țară care a fost afectată de două cicloane în ultimele două luni. Tsvangirayi Mukwazhi/AP: