Cronica dimineții – Soldații francezi ar putea deschide focul astăzi dacă Vestele galbele le vor amenința viața lor sau a civililor

Pe site am introdus opțiunea de abonare la newsletterele pentru cronicile dedicate, cea de Tehnologie și cea Sportivă.

1. Ministerul Justiţiei a trimis spre avizare la CSM un proiect de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Proiectul modifică zeci de articole din cele două coduri. De asemenea, Ministerul Justiţiei are în lucru un proiect de OUG care introduce posibilitate ca cei condamnaţi de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte înainte de Noiembrie 2018 să poată face contestaţie în anulare, chiar dacă au ieşit din termenul legal de 30 de zile de depunere a contestaţiei. (G4Media)

2. Reprezentativa României va debuta, în această seară, în preliminariile Campionatului European de fotbal, urmând să întâlnească, de la ora 19.00, în deplasare, selecţionată Suediei, în grupa F de calificare la competiţia de anul viitor. Meciul se va disputa pe Friends Arena din Solna şi va fi transmis în direct de Pro TV. Mai multe detalii în Cronica Sportivă de astăzi.

3. Soldaţii mobilizaţi pentru protestele de astăzi ale vestelor galbene de la Paris vor acţiona sub instrucţiuni clare însă ar putea deschide focul dacă vieţile lor sau ale civililor vor fi puse în pericol, a declarat generalul Bruno Leray, guvernatorul militar al Parisului. (News.ro)

4. După 22 de luni de investigație, procurorul special Robert Mueller a finalizat ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016. Un sumar al raportul este așteptat sa fie făcut public de procurorul general în zilele următoare. (CNN)

5. Pinterest a generat venituri de $756 milioane anul trecut și o pierdere de $63 de milioane. Rezultatul este mult mai bun comparativ cu 2017, când a avut venituri de $473 milioane și o pierdere de $130 milioane. Datele apar în raportul depus pentru listarea pe bursă, unde compania spera să obțină o evaluare de $23 miliarde. (Axios)

6. Riscul ca mama să moară la naștere este de patru ori mai mare în Statele Unite decât în Finlanda. (Link)

7. 19 din 24 aplicații de top, de sănătate, din Marea Britanie, Statele Unite, Canada și Australia, distribuie datele utilizatorilor către terți, fără să-i informeze pe aceștia. Dezvăluirea apare într-un raport publicat de Universitățile din Toronto, Sidney și California. 55 de entități, deținute de 46 de companii, au primit și procesat datele utilizatorilor, care au fost trimise mai departe către alte 216 companii din digital advertising, tehnologie, telecom sau companii care fac analize pentru acordarea de credite. Doar trei din aceste 216 companii ar putea fi încadrate ca activând în sectorul medical. (ScienceDaily)

8. Gigantul tech japonez Rakuten le va cere tuturor celor 17.000 de angajați să învețeze să programeze, la un nivel basic, precum și să cunoască noțiunile de bază pentru un pc, precum diferența dintre CPU și GPU. Decizia vine la mai puțin de 10 ani de când vorbirea limbii engleze a fost introdusă ca o cerință obligatorie în companie. (Bloomberg)

9. NASA a difuzat fotografii făcute de unul dintre sateliții săi, care a surprins un meteor foarte puternic ce a apărut deasupra mării Bering în 18 decembrie și care nu a fost văzut de niciun martor. În aceste imagini făcute la câteva minute după dezintegrarea rocii spațiale în atmosferă se distinge perfect umbra lăsată de explozia meteorului pe norii de dedesubt. Se observă de asemenea un nor portocaliu: este norul particulelor consumate la temperatură foarte mare și lăsat de bula de foc declanșată de explozie. Imaginile au fost surprinse de satelitul Terra. (Hotnews)

10. În momentul în care directoarea financiară Huawei, Meng Wanzhou, a fost arestată de autoritățile canadiene, ea avea un iPhone, un iPad și un MacBook Air, toate produse de Apple. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Cea mai înaltă cladire din lume, Burj Khalifa, din Dubai, afișează imagini cu prim ministrul Noii Zeelande, Jacinda Ardern:

Promo: Până pe 31 martie, profită de oferta BMW X1 Full Option, cu peste 30 de opționale cadou și Avantaj Client 7.555 €. Oferta este disponibilă doar la BMW Auto Cobălcescu. Detalii aici.

Ți-ar mai putea plăcea
A fost ceruta recunoașterea obezității ca boală cronică în România – Cronica dimineții
Cronica dimineții – Creșteri mari pe bursa americană și pe cea de la București