Cronica diminetii – Salariile programatorilor ar putea scădea din Ianuarie

1. Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European a discutat aseara situaţia din România, inclusiv independenţa justiţiei, în prezenţa prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans. Domnul Timmermans a făcut apel la autorităţile române să „regândească cursul pe care l-au luat”, făcând referire la modificările legilor justiţiei şi Codului penal, avertizând că, dacă regulile sunt încălcate, CE nu va ezita să ia măsuri şi să aducă Guvernul român în faţa instanţei. (News.ro)

2. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a comentat aseară protocoalele secrete, la intervenţia eurodeputaţilor din Comisia pentru libertăţi civile din Parlamentul European, spunând că nu vede legătura între acestea şi modificările legilor justiţiei care afectează independenţa sistemului. Referitor la mitingul din 10 august, Frans Timmermans a spus că pe imaginile video nu a văzut oameni care ar fi putut fi huligani, ci doar protestatari paşnici. (News.ro)

3. Ministrul Justiţiei Tudorel Toder a declarat aseară, referindu-se la criticile prim-vicepreşedintelui CE Frans Timmermans cu privire la legile justiţiei şi la situaţia statului de drept în România, că afirmaţiilor acestuia cu privire la dialog, înţelegerea problemelor şi căutarea de soluţii, ar trebui să li se adauge „să fim documentaţi în legătură cu afirmaţiile pe care le facem şi, dacă se poate, să fim de bună credinţă”. Toader a precizat că se va întâlni cu Timermans, căruia îi va solicita să fie depăşită „faza ingrijorărilor şi preocupărilor” şi să aibă loc discuţii punctuale. (News.ro)

4. Salariile angajaților din IT și cercetare care beneficiază de scutirea de impozit pe venit ar putea fi mai mici de la începutul anului viitor, în contextul în care la sfârșitul acestui an expiră o schemă de compensare introdusă în februarie. Schema de compensare a fost necesară după ce salariile programatorilor au scăzut ca urmare a transferului contribuțiilor integral în sarcina angajatului. (Profit.ro)

5. Google a anunțat Project Stream, în parteneriat cu Ubisoft, oferindu-i utilizatorului posibilitatea de a juca jocuri direct în browserul chrome. Un număr limitat de utilizatori vor putea juca în acest fel Assassin’s Creed Odyssey, începând cu 5 Octombrie, o dată cu lansarea jocului pe PS4, Xbox și PC. Project Stream necesită o conexiune de minim 25 megabits pe secundă. (CNET)

6. The State of Mobile Video, top creat de OpenSignal, poziționează România pe locul 36, din 69, la capitolul “Overall Video Experience”, în timp ce la “Overall Speed” suntem pe 29, deasupra Germaniei și UK. (Link)

7. Cei doi fondatori Instagram, Kevin Systrom și Mike Krieger, l-au anunțat pe Adam Mosseri ca fiind cel care va prelua conducerea aplicației. Mosseri, fost coordonator al News Feed-ului și Head of Product la Instagram de la începutul acestui an, va coordona proiectul după ce Systrom și Krieger și-au anunțat demisia săptămâna trecută. (CNBC)

8. Vodafone a lansat în Germania ofertă de internet la 1Gbps. În primul an, promoțional, prețul lunar va fi de 19.99 euro, urmând ca din luna 13 să crească la 69.99 euro. (BroadbandTvNews)

9. Primera Air, o companie aeriană low cost localizată în Copenhaga, Danemarca, a anunțat încetarea tuturor zborurilor începând de astăzi. Lansată în 2003 și având capital islandez, Primera Air opera aproape 100 de destinații din 20 de țări. (CNBC)

10. Cafeneaua japoneză Shiru Cafe din Providence, Rhode Island, amplasată lângă Universitatea Brown, are un model de business prin care vinde doar studenților, pe baza datelor personale: nume, email, număr de telefon, interese, fără plată cu bani. Cafeneaua vinde mai departe datele studenților, agregate, către diverși sponsori interesați să le trimită mesaje. (NPR)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Se redeschid parțial la interior restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol din București – Cronica dimineții
Agenţia Fitch Rating estimează pentru România un deficit bugetar de 9,5% din PIB în 2020 – Cronica dimineții