Cronica dimineții – PSD vrea mai multă acțiune de la miniștrii Meleșcanu și Birchall

1. Instanța supremă a decis aseară ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi, ceea ce înseamnă și ridicarea interdicțiilor, între care cea de a părăsi țara. Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Măsura controlului judiciar a fost luată de Secția pentru anchetarea magistraților în plină procedură pentru numirea procurorului șef european, post pentru care Kovesi candidează și este favorita Parlamentului European.  (Hotnews)

2. Guvernul a abrogat ieri, prin ordonanță de urgență, prevederea legală care interzice privatizarea Companiei Naționale Loteria Română. Măsura a fost luată pentru a putea transfera compania Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. (Profit.ro)

3. Camera Comunelor a aprobat, aseară, târziu, o moţiune prin care obligă Guvernul Theresa May să ceară amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru a evita producerea Brexit fără niciun acord. Proiectul de lege a fost adoptat la limită cu 313 de voturi pentru și 312 voturi împotrivă . Moțiunea va trebui validată azi de către Camera Lorzilor, camera superioară a Parlamentului. (Hotnews)

4. O bază de date de 146 gigabytes, conținând 540 milioane de înregistrări cu activitatea desfășurată pe Facebook de utilizatori, a fost expusă online, cel mai probabil din neglijență, de compania mexicană Cultura Colectivă. Datele au fost colectate de pe Facebook prin intermediul unei aplicații. (Link)

5. PSD încurajează Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României şi pe titularii acestora, Teodor Meleşcanu şi Ana Birchall „să iasă din starea de pasivitate şi de surprinzătoare discreţie” şi să discute deschis cu sefii misiunilor diplomatice care au trimis ieri un mesaj comun. Partidul a calificat mesajul celor 12 ambasade referitor la situaţia din justiţie drept „lipsă de curtoazie faţă de un Guvern desemnat de o majoritate legitimă din Parlament”. (News.ro)

6. Livrările Tesla pe primul trimestru al acestui an au scăzut cu 31%, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, în principal din cauza dificultăților expedierii Modelului 3 în Europa și China. Compania a anunțat că a livrat aproape 63.000 de mașini în perioada Ian-Mar, sub estimările analiștilor, care se așteptau la 73.500 mașini livrate. Tesla își menține însă estimarea de 360.000-400.000 mașini livrate pentru acest an. (WSJ)

7. Conform unui studiu de amploare, poluarea aerului, cauzată de trafic și de activitatea industrială, va reduce, în medie, viața copiilor născuți în prezent cu 20 de luni. Studiul relevă că cei mai afectați sunt copiii din sudul și estul Asiei precum și cei din Africa Subsahariană. (TheGuardian)

8. Carlos Ghosn a fost arestat din nou, în această dimineață, la Tokio, fiindu-i aduse noi acuzați că și-ar fi folosit poziția pentru a beneficia de avantaje financiare personale. Ghosn fusese eliberat în 6 Martie, pe cauțiune. (WSJ)

9. Într-un sondaj desfășurat de Blind, o rețea socială anonimă pentru profesioniști, 10% dintre respondenți au declarat că au mințit în cv-uri, în interviurile pentru obținerea unui loc de muncă sau pe activitatea profesională trecută pe LinkedIn. La șase companii importante, SAP, Amazon, Cisco, PayPal, eBay și Microsoft, procentul este mai mare. (Link)

10. 81 de femei au dat în judecată un spital din California susținând că prezența camerelor video secrete în rezerve și în salonul de nașteri le-a violat intimitatea. Spitalul se apără spunând că prezența camerelor era necesară pentru a prinde hoțul care a furat un puternic anestezic, iar imaginile au fost folosite doar în acest scop. (NBCNews)

Promo: Anunț important, Andrei Roșu, noul C.E.O. – Chief Energy Officer la Crosul Companiilor B2Run: Primii 4.000 de înscriși la Crosul Companiilor B2Run primesc ACCES GRATUIT în „EnergyKRoșu – energie ca o baterie, în 21 de zile” powered by Andrei Roșu + un plan de antrenament personalizat (începători/avansați). Înscrieri pe www.b2run.ro

Fotografia dimineții – Ninsoare de primăvară la Moscova. © Denis Karșev:

Ți-ar mai putea plăcea
România reintră în Top 50 cele mai inovatoare economii din lume – Cronica dimineții
Unicornul românesc UiPath va renunţa la aproximativ 400 de angajaţi, peste 10% din total – Cronica dimineții