Cronica dimineții – Merkel i-a cerut lui Iohannis să blocheze mutarea ambasadei României la Ierusalim

1. Transferurile de bani de la persoanele din străinătate către România s-au ridicat, anul trecut, la 2,8 miliarde de euro, maximul ultimilor 8 ani. Astfel, România a urcat, în 2017, pe locul al treilea în UE în funcție de valoarea transferurilor personale de bani, potrivit datelor Eurostat. (Profit.ro)

2. Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut preşedintelui Iohannis să nu mute sediul ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, scrie Jerusalem Post. (News.ro)

3. Platformele digitale de ridesharing sau de transport alternativ vor trebui să se înregistreze fiscal în România și să raporteze autorităților cursele efectuate. Automobilele vor trebui să aibă un ecuson special, iar șoferii vor plăti o taxă anuală, prevede noul proiect avansat în Parlament de actuala Putere.  (Profit.ro)

4. Victor Ponta a cumpărat un articol în Politico în care cere Europei să-l oprească pe Liviu Dragnea, “cel mai puternic om din România” inainte de a destrama întregul sistem juridic. (Politico)

5. 37% dintre români au cheltuieli lunare similare cu venitul încasat, ceea ce nu le permite să pună bani deoparte, iar 6 din 10 au obligații financiare, precum credite sau împrumuturi, arată o cercetare sociologică. (Profit.ro)

6. Jumătate din populația post-millennials, cei cuprinși în intervalul 6-21 de ani, din Statele Unite, nu este albă. Dacă populația de culoare a ramas constanta, la 14-15%, populația hispanică, pentru această grupă de vârstă, a crescut de la 4%, cât era în 1968, la 25% azi. (Axios)

7. Acțiunile Nvdia au scăzut cu aproape 19% după ce compania și-a anunțat rezultatele pe trimestrul 3. Deși veniturile au fost în creștere cu 21%, compania resimte reculul de pe piața de cryptocurrency, vânzările fiind sub estimările analiștilor. (CNBC)

8. Apple a semnat un contract cu studioul A24 pentru producția mai multor filme, un semn că producătorul iPhone-urilor intenționează să intre pe piața de streaming dominată de Netflix. A24 este studioul care a produs “Moonlight”, câștigător al celui mai bun film la Oscarurile de anul trecut. (WSJ)

9. Un crater, generat de un meteorit, cu un diametru de aproape 31 km a fost descoperit sub gheața Groenlandei. Este primul crater descoperit sub gheață, vechimea lui fiind de minim 12.000 ani si maxim 3 milioane ani. Se estimează că la impactul meteoritului cu solul energia generată a fost de 47 milioane ori mai mare decât cea declanșată de bomba atomică lansată de americani asupra Hiroshimei. (TheGuardian)

10. Chef Garima Arora a devenit prima femeie din India care a obținut o stea Michelin pentru restaurantul ei. (BBC)

Cronica diminetii este sustinuta de 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Bursa americană înregistrează noi recorduri
Alegătorii din Republica Moldova vor alege azi președintele țarii – Cronica dimineții