Cronica dimineții – Generalul Mattis isi anunța demisia din guvernul Trump

1. Generalul James Mattis și-a anunțat demisia din funcția de Secretar de Stat al Apărării în administrația președintelui Trump. Plecarea lui va deveni efectivă la finalul lunii Februarie. Mattis, care demisionează la o zi după ce Donald Trump a anunțat retragerea trupelor americane din Siria, a scris în scrisoarea în care-și anunța demisia că președintele trebuie să aleagă un ministru care-i împărtășește viziunea. Mattis a mai spus că aliații europeni ai SUA trebuie respectați, iar Rusia și China încearcă să schimbe lumea prin politici agresive. (CNBC)

2. Majorările de salarii de anul trecut din sectorul public au făcut din România lider în UE în funcție de cât cheltuiește statul din buget pentru salarii, deși autoritățile române sunt pe ultimele locuri când vine vorba de adunat bani la buget din cauza ineficienței, inclusiv în a atrage fonduri UE. Potrivit datelor Eurostat, generozitatea statului a urcat România de pe locul 7 în 2016 pe prima poziție în 2017, an în care a fost alocat un procentaj de 32% din veniturile bugetare pentru salarii. De menționat că pe ultima poziție în UE, la cheltuieli salariale ca pondere în venituri, este Germania, cu 16,7%. (Profit.ro)

3. Președintele rus, Vladimir Putin, a criticat posibilitatea ca Marea Britanie să organizeze un al doilea referendum pe Brexit, spunând că poporul a decis și întrebându-se dacă mai poate fi vorba de democrație în cazul repetării. (TheGuardian)

4. Carlos Ghosn a fost arestat din nou de procurorii japonezi, fiind acuzat că a transferat către Nissan pierderea de $16 milioane generată de o investiție personală. Decizia vine după ce ieri un tribunal refuzase prelungirea mandatului inițial de arestare ceea ce însemna punerea în libertate. Ghosn își va petrece Crăciunul în închisoare. (Bloomberg)

5. Consiliul Concurenței a amendat Orange România, liderul pieței de telecomunicații mobile, cu 1% din cifra de afaceri a companiei pentru abuz de poziție dominantă pe piața de plăți și reclame prin SMS. Operatorul de telefonie mobilă a înregistrat anul trecut afaceri de peste 1 miliard de euro și, în acest context, sancțiunea va depăși 10 milioane de euro. (Profit.ro)

6. Apple va opri vânzarea iPhone-urilor 7 și 8 în magazinele sale din Germania după ce un tribunal din Munchen le-a dat câștig de cauza celor de la Qualcomm în disputa privind folosirea unui patent. Germania este a doua țară, după China, unde Apple pierde în fața celor de la Qualcomm. Cele două modele vor rămâne la vânzare în magazinele partenerilor. (CNBC)

7. Amazon i-a trimis unui utilizator Alexa din Germania, care a cerut datele pe baza regulamentului GDPR, un fișier cu 1700 de înregistrări personale care aparțin unui alt utilizator. Amazon a declarat ca totul s-a întâmplat din cauză unei erori umane. (Reuters)

8. Altria, deținătorul Philip Morris, producătorul țigărilor Marlboro, va plăti $12,8 miliarde pentru a cumpăra 35% din acțiunile Juul, producător american care domină piața de țigări electronice. Tranzacția urcă Juul la $38 de miliarde, mai mult decât dublu față de evaluarea de $16 miliarde la care a strâns bani în vară. (Engadget)

9. FBI a confiscat 15 siteuri, inclusiv downtime.org și deacon.pro, care vindeau atacuri de tip DDos celor care doreau să blocheze, prin astfel de atacuri, anumite siteuri. (TechCrunch)

10. Agentia Spatiala Europeana a anunțat descoperirea unui crater de gheață pe Marte. Craterul, care se află la sud de capul polar nordic, este umplut cu gheață ce are o grosime de aproximativ 1800 de metri pe tot parcursul anului și o lungime de aproape 80 de km. (Hotnews)

Cronica diminetii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Raed Arafat: Regulile care sunt în vigoare nu vor fi înăsprite, dar nici relaxate – Cronica dimineții
Ministerul rus al Apărării acuză din nou România că transportă în Ucraina arme și muniții străine – Cronica dimineții