Cronica dimineții – Exporturile României ar putea depăși 70 miliarde euro anul acesta, un record

1. Economia românească se îndreaptă spre un record istoric în materie de exporturi în 2019, în condițiile în care deficitul comercial rămâne însă unul accentuat. Construcția de automobile și piese auto, industria prelucrătoare, agricultura și software-ul sunt principalele sectoare care vor asigura depășirea pragului de 70 de miliarde de euro. Anul trecut, economia românească a exportat bunuri și servicii de peste 67,7 miliarde de euro, în creștere cu 81,3% față de 2010 (37,3 miliarde euro) și cu 8,1% peste nivelul din 2017. (Profit.ro)

2. Liderii Uniunii Europene au acceptat să amâne Brexitul până la 31 Octombrie, dându-i astfel posibilitatea premierului Theresa May să aibă timp pentru obținerea acordului din partea parlamentului britanic. (WSJ)

3. Ieri au fost publicate în premieră primele patru imagini care surprind o Gaură Neagră. Aflată la o distanță de 55 milioane ani lumină de Pământ, Gaura Neagră surprinsă de telescopul Event Horizon are o masă de 6,5 miliarde ori mai mare decât soarele nostru. (Space.com)

4. Benjamin Netanyahu va deveni premierul Israelului pentru a cincea oară consecutiv, după ce adversarul său în alegerile de marți, Benny Gantz, și-a recunoscut înfrângerea. Netanyahu va face alianță cu partidele religioase și cu cele de extremă dreaptă pentru a obține 65 de mandate, din 120, câte sunt în total. (TheGuardian)

5. Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în martie, la 4,03%, după ce urcase la 3,83% în februarie, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 26,33% doar în ultimele trei luni, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

6. Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit în februarie, când s-au pierdut 9.736 de locuitori, faţă de 10.137 în aceeaşi lună a anului 2018, în principal datorită scăderii mortalităţii, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

7. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat lansarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, ediţiile din 2019, înscrierile urmând să înceapă în 12 aprilie. Suma alocată este de 320 milioane lei, pentru circa 35.000 de prime de casare, cuantumul primei de casare fiind de 6.500 lei și se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km. (Hotnews)

8. Peste 41% dintre firmele româneşti din IT&Software au sub zece angajaţi, dar companiile mari deţin peste jumătate din forţa de muncă din piaţă. Un studiu realizat de DOvelopers, în care au fost incluse firmele cu peste cinci angajați și care depășesc cifra de afaceri de 50.000 de euro, în 2017, arată că 75% dintre aceste firme au productivitatea anuală per angajat mai mică de 52.000 de euro, în vreme ce 50% dintre acestea înregistrează mai puțin de 34.800 de euro. La limita inferioară, se arată că 25% nu ating 22.000 de euro productivitate. În România sunt aproximativ 9.400 peste 100.000 de angajaţi în IT, iar 38% dintre ei lucrează în companiile mari cu peste 400 de angajaţi. (Startupcafe)

9. Ministerul Justiţiei a anunțat că niciunul dintre cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror general nu a îndeplinit cerinţele necesare, astfel că procedura de selecţie va fi reluată. Patru candidaţi şi-au depus dosarele pentru a ocupa postul de procuror general, iar în urma evaluării s-a stabilit că aceştia întrunesc condiţiile de legalitate pentru a participa la selecţie. Este vorba despre Augustin Lazăr, Marian Drilea, Gabriela Scutea şi Daniel Horodniceanu, care au susținut ieri interviurile. (News.ro)

10. În ultimii 20 de ani, structura și proveniența investițiilor străine directe in UE s-au schimbat semnificativ, în special din direcția economiilor emergente. Investițiile din China au crescut de șase ori, cele din Brazilia de zece ori, iar investițiile din Rusia s-au dublat cel puțin, vizând în ultima vreme sectoarele high-tech și de multe ori prin intermediul unor companii de stat sau cu legături guvernamentale. (Cursdeguvernare)

Fotografia dimineții – Templul lui Buddha și Templul Maitreya fotografiate în vârful muntelui Fanjing. Costfoto / Barcroft Media via Getty:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Se redeschid parțial la interior restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol din București – Cronica dimineții
Un tânăr din patru din România nu munceşte şi nu studiază – Cronica dimineții