Cronica dimineții – Dragnea atacă din nou multinaționalele și sistemul bancar
1. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că Liviu Dragnea „a pierdut orice contact cu realitatea”, după discursul ţinut la Consiliul Naţional al PSD, şi că „delirul” acestuia este „tipic unui dictator smintit”. „Am urmărit profund îngrijorat delirul unui dictator nebun capabil să condamne România la cea mai întunecată perioadă a sa”, a afirmat Orban (News.ro). „Liviu Dragnea a cerut astăzi Guvernului să adopte ordonanța de urgență privind amnistia și grațierea până pe 15 ianuarie. Dacă acest lucru se va întâmpla, îl avertizez pe Liviu Dragnea că PSD va arunca România către o adevărată revoluție”, spune președintele USR, Dan Barna, într-un comunicat de presă (Digi24). Fostul premier Dacian Cioloș consideră că președintele mai are în mână câteva pârghii pentru a-l opri pe Liviu Dragnea. Este vorba de pârghii constituționale și legale, dar și legate de simbolistica funcției. „Aici nu ar mai fi vorba de o demonstrație a președintelui că e un președinte puternic, ci e o datorie pe care președintele o are: să fie foarte ferm atât în luările de poziție publice, dar mai ales prin folosirea tuturor instrumentelor pe care Constituția i le permite”, a declarat Dacian Cioloș. (Digi24)
2. Liviu Dragnea a lansat aseara, de la tribuna Consiliului Național al PSD, o serie de atacuri în cascadă la adresa multinaționalelor, companiilor din energie, telefonie și a băncilor, vorbind, din nou, despre introducerea unui impozit pe cifra de afaceri. „E nevoie de un Guvern, de o coaliție, care să le spună atât băncilor, cât și multinaționalelor din România, că și această țară are dreptul să ceară ca din profiturile uriașe pe care le fac aici, taxele să le plătească aici, nu în paradisuri fiscale sau în țările de origine, că banii îi fac aici, în România, cu români. (…) Eu le spun tuturor acestora că România nu e stat fără câini”, a spus Dragnea. (Hotnews)
3. Un raport pentru Senatul american, obținut de Washington Post, și care analizează datele oferite de marile companii de tehnologie, arătă dimensiunea implicării Rusiei în campania prezidențială din 2016. Milioane de mesaje, fotografii, materiale video au fost postate pe toate rețele sociale având mesaje de susținere pentru Donald Trump sau de descurajare pentru cei nehotărâți. (WashingtonPost)
4. PSD este cotat la peste 30% într-un sondaj apărut ieri. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PSD ar obţine 33%, urmat de PNL cu 20%. ALDE şi Pro România ar scoate 9%, în timp ce USR ar strânge 7%, iar partidul lui Dacian Cioloş 5%, arată o cercetare CURS. E primul sondaj din ultimele luni în care PSD trece pragul de 30%. (Adevarul)
5. În a patra zi de proteste la Budapesta, poliția a folosit gaze lacrimogene după ce manifestanții au încercat să intre în sediul televiziunii de stat. Ungurii protestează împotriva așa numitei “legi a sclaviei”, care prevede că angajatorii pot cere până la 400 ore suplimentare de la un angajat, pe an, aproape dublu față de cele 250 de ore cât erau înainte. (CNN) (Video)
6. Principalii operatori telecom din Marea Britanie (BT), Franța (Orange) și Germania (Deutsche Telekom), au luat poziții față de ultimele acuzații aduse Huawei anunțând că vor renunța să le mai folosească echipamentele. Orange a anunțat săptămâna trecută că nu va folosi echipamente Huawei în dezvoltarea infrastructurii 5G din Franța, în timp ce Deutsche Telekom a anunțat că analizează renunțarea la produsele firmei chineze. După China, Europa este cea mai mare piață pentru Huawei. (Bloomberg)
7. Copiii de astăzi nu vor avea un viitor mai bun, din punct de vedere financiar, cred 91% dintre francezi. (Link)
8. Abu Dhabi, cel mai bogat stat din Emiratele Arabe Unite, și-a avertizat cetățenii care nu muncesc să aleagă unul din locurile de muncă propuse sau riscă să nu mai primească ajutorul de stat lunar, în valoare de $1600+. (Bloomberg)
9. Un test făcut cu un model de cap uman printat 3D a arătat că telefoanele care au recunoaștere facială pot fi deblocate folosind un astfel de model. Au fost testate 4 telefoane Android, LG G7 ThinQ, Samsung S9, Samsung Note 8 și OnePlus 6, plus iPhone-ul X, iar dintre ele doar telefonul produs de Apple nu a putut fi deblocat. (TechCrunch)
10. Cash/cash echivalent disponibil, conform ultimelor raportări:
Apple: $237.1 miliarde
Microsoft: $135.9 miliarde
Google: $106.4 miliarde
Samsung: $93.8 miliarde
Oracle: $60.1 miliarde
Cisco: $46.5 miliarde
Facebook: $41.2 miliarde
Amazon: $29.8 miliarde
Cronica diminetii este monetizata prin 2Performant.com.