Cronica dimineții – Deficitul SUA va depăși $1000 miliarde anul acesta
1. Naţionala de handbal feminin a României va juca maine din nou cu Olanda, de data aceasta în finala mică a CE din Franţa, în timp ce pentru titlul continental vor lupta campioană olimpică Rusia şi campioana mondială Franţa. Meciul României va începe la ora 15 și va fi transmis de TVR.
2. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că ieri s-a deschis circulaţia rutieră pe încă 6,5 kilometri din autostrada A3, care leagă Şoseaua de Centură de București, până în zona Petricani/Fabrica de Glucoză. (News.ro)
3. Deficitul Statelor Unite a atins $205 miliarde în Noiembrie, cu 48% mai mult decât în Noiembrie 2017. Prognoză pentru întregul an este că deficitul va depăși $1000 miliarde ceea ce înseamnă că guvernul trebuie să se împrumute aproape $1200 miliarde pentru a-și plăti cheltuielile. (TheHill)
4. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a acuzat ieri, la Bruxelles, pe premierul ungar, Viktor Orban, că desfăşoară campanii de dezinformare cu privire la migraţie şi Brexit. „Când Viktor Orban spune că eu sunt responsabil pentru Brexit, aceasta este fake news”, l-a acuzat el. „Când Viktor Orban spune că migranţii sunt responsabili pentru Brexit, şi aceasta este fake news”, a adăugat preşedintele Comisiei Europene. „Să nu aruncăm deci întreaga responsabilitate pe alţii şi să verificăm în rândurile noastre cine sunt cei care le răspândesc”, a insistat el. Atacul lui Jean-Claude Juncker la adresa lui Viktor Orban este o confirmare a relaţiilor nu tocmai bune dintre cei doi lideri, amândoi membri ai Partidului Popular European (PPE). (Digi24)
5. Șeful organizației care grupează angajatorii din Germania: “Peste 400.000 de imigranți care au venit în Germania după 2015 au fost integrați având un job fulltime sau sunt în internship/ucenici, Angela Merkel avea dreptate, o putem face”. (Link în germană)
6. Gigantul Johnson & Johnson (J&J) stia de cateva decenii ca in pudra pentru copii pe care o produce exista azbest, care poate provoca diverse boli, inclusiv cancerul, arata o investigatie a Reuters. Informatiile despre compozitia Johnson’s Baby Powder au fost ascunse de companie, atat fata de public, cat si fata de diverse institutii. De exemplu, J&J nu a spus FDA, autoritatea de securitate alimentara si de sanatate din Statele Unite ale Americii, ca cel putin trei teste, care au fost efectuate de trei laboratoare diferite, intre 1972 si 1975, au aratat ca exista azbest in pudra de talc pe care o proceduce, iar intr-un caz nivelurile raportate erau „destul de ridicate”. (Ziare.com)
7. California a adoptat o lege care prevede ca din 2029 să fie cumpărate doar autobuze electrice pentru transportul în comun, ceea ce ar duce ca din 2040 întreaga flotă să fie alcătuită exclusiv din vehicule electrice. Se estimează că decizia va reduce, cu 19 milioane de tone metrice, gazele poluante, între 2020 și 2050, echivalentul scoaterii din uz a 4 milioane de mașini. (NYTimes)
8. 2018 este al patrulea an la rând în care numărul de execuții a condamnaților la pedeapsa cu moartea a fost sub 30, în Statele Unite. (Vox)
9. Australia a anunțat că recunoaște Ierusalimul drept capitală a statului Israel dar nu-și va muta ambasada de la Tel Aviv până când nu se va încheia procesul de pace cu palestinienii. (TheGuardian)
10. Cheltuielile internaționale ale turiștilor chinezi au crescut de la $13 miliarde, în 2000, la $55 miliarde, în 2010, pentru a ajunge la aproape $258 miliarde anul trecut. (Link)
Cronica diminetii este monetizata prin 2Performant.com.