Cronica dimineții – Creșteri mari pe bursa americană și pe cea de la București

1. Bursa americană a închis în creștere puternică săptămâna, toți cei trei indici având plusuri de peste 3% (WSJ). Și Bursa de la București a crescut, primele două sesiuni de tranzacționare din 2019 fiind pozitive, cu o creștere de 4% (Profit.ro)

2. Nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru postul de ambasador al SUA în România a fost returnată, din raţiuni procedurale, preşedintelui Donad Trump, de către Comitetul pentru Relaţii Externe al Senatului american. Potrivit prevederii invocate, nominalizările care nu au fost nici confirmate, nici respinse în sesiunea în care au fost înaintate nu pot fi discutate într-o altă sesiune decât dacă sunt retransmise de către preşedinte. (News.ro)

3. Cel mai performant robot folosit în chirurgia spinală şi neurochirurgie a intrat în dotarea Spitalului de Neurochirurgie Prof. dr. Nicolae Oblu din Iaşi, valoarea acestuia fiind de 1,2 milioane de euro. Potrivit managerului spitalului, medicul Lucian Eva, începând de ieri unitatea medicală este singura din ţară care deţine o astfel de tehnologie de ultimă generaţie. Robotul are două componente, una dintre acestea fiind un braţ care se ataşează în sala de operaţie şi o consolă de comandă, iar operațiile se fac virtual. (Digi24)

4, StartupCafe a făcut o selecţie de 10 startup-uri româneşti care au experienţa în piaţă sau abia s-au lansat, dar care au atras atenţia în 2018 şi merită urmărite în acest an. (Link)

5. Un dosar penal în rem (se urmărește fapta, nu persoanele) a fost deschis de parchetul ICCJ după ce în spaţiul public au apărut înregistrări ale unor discuţii de la DNA Oradea, în care procurorii ar fi vorbit despre „liniştirea” unor judecători. Avocatul Răzvan Doșeanu a făcut publică o înregistrare de la o şedinţă DNA Oradea, din ianuarie 2018, primită de la o sursă anonimă. „Dacă e reală, apar detalii incredibile despre completele favorabile DNA Oradea şi cele nefavorabile, despre acţiuni de intimidare a judecătorilor prin trimiterea a 2 judecători în judecată. Dacă nu e autentică, trebuie să vedem ce specialist a putut folosi vocile a 5 procurori. Cine e autorul înregistrării şi care e scopul acesteia rămâne de stabilit”, a scris avocatul pe Facebook. (News.ro)

6. Șeful comisiei fiscale al primăriei din Chicago și-a dat demisia după ce a fost acuzat de corupție. El ar fi făcut presiuni asupra managerilor unui lanț de restaurante fast food pentru a achiziționa servicii contabile de la firma sa. (AP)

7. Doar două companii aeriene din Europa, Air Baltic din Letonia și olandezii de la KLM, au intrat în top 10 cele mai punctuale din lume. Letonii sunt pe poziția a doua, iar KLM pe 10, într-un top condus de o companie aeriană din Panama. America Centrală și de Sud și Asia au câte trei reprezentante în top, iar Statele Unite și Australia câte una. (Bloomberg)

8. Procurorii din Los Angeles au trimis în judecată cele două companii care operează aplicația “The Weather Channel” și pe deținătorul ei, IBM, deoarece au vândut datele personale ale utilizatorilor în scopul targetării cu publicitate. Ei cer oprirea acestor practici și compensații de $2500 pentru fiecare vânzare. Decizia, daca va fi favorabila, se va aplica doar pentru utilizatorii din California. The Weather Channel se promovează ca fiind cea mai downloadată aplicație pentru starea vremii, cu 45 de milioane de utilizatori lunari. (AP)

9. La CES Las Vegas, evenimentul de tehnologie care va începe zilele acestea, va fi prezentată o toaletă inteligentă care are funcție personalizată de curățare și uscare, scaun încălzit, boxe integrate și un sistem ambiental de lumini. Totul va putea fi controlat printr-o aplicație și prin comenzi vocale integrate în sistemul Alexa, dezvoltat de Amazon. (Geek)

10. Știrea pozitivă din 2018: o cafenea operată doar de roboți a fost deschisă la Tokio, de test, pentru două săptămâni. Roboții erau toți coordonati/controlați de persoane paralizate. (Link)

Fotografia dimineții: ciocul unei lebede a înghețat în Bozhou, Xinjiang, China, după ce temperatura a scăzut la minus 20 grade Celsius. Costfoto / Barcroft Media, via Getty:

Cronica diminetii este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Corina Creţu crede în „reunirea” României cu Republica Moldova în cadrul UE, considerând periculoasă o unire a celor două ţări prin redefinirea graniţelor – Cronica dimineții
Cronica dimineții – România acceptă migranți din Malta