Cronica dimineții – Anul trecut românii au cumpărat medicamente de aproape 3,4 miliarde euro

1. Piața farmaceutică din România, incluzând medicamente cu și fără prescripție, a înregistrat în 2018 o creștere de 13,4% față de anul anterior, atingând nivelul de 3,374 miliarde euro, conform datelor furnizate de firma de cercetare de piață IMS și citate de Zentiva, unul dintre principalii producători locali de medicamente. (Profit.ro)

2. Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 51 miliarde de lei, la 31 martie 2019, în creştere cu 20,12% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Fondurile de pensii private obligatorii aveau, la sfârşitul lunii martie 2019, peste 7,3 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,117 milioane de participanţi. (Adevarul)

3. Rezerva Federală (Fed) a SUA a păstrat neschimbată dobânda de referință la ședința de politică monetară de ieri, în linie cu estimările analiștilor, însă a redus ușor rata dobânzii pe care o plătește băncilor comerciale pentru rezervele constituite în exces. Dobânda-cheie a fost menținută în intervalul 2,25-2,50%, în condițiile în care rata inflației rămâne departe de țintă Fed. Președintele Trump a cerut insistent în ultimele zile reducerea dobânzii de referință cu 1%. (Profit.ro)

4. Ministrul britanic al Apărării, Gavin Williamson, a fost demis, el fiind considerat vinovat de premierul Theresa May că ar fi oferit informaţii ziarului Daily Telegraph privind discuţii în Consiliul de Securitate Naţională. Williamson, cel care a ocupat funcţia de ministru din 2017, a negat că el ar fi sursa scurgerii de informaţii. Ancheta privind scurgerea de informaţii din Consiliul de Securitate Naţională a fost demarată după ce Daily Telegraph a scris că s-a discutat în consiliu despre posibilele riscuri pentru securitatea naţională aduse de o înţelegere cu compania chineză de telecomunicaţii Huawei. (News.ro)

5. Înțelegerea pe care Facebook o negociază cu guvernul american include, pe lângă o amendă de $3 miliarde, înființarea unui comitet independent care să garanteze siguranța datelor utilizatorilor precum și protejarea intimității acestora. (Reuters)

6. Numărul atacurilor antisemite a crescut la nivel global cu 13% în 2018 faţă de anul precedent, cel mai mare număr de astfel de incidente fiind raportate în ţări precum SUA, Franţa, Marea Britanie şi Germania, conform unui studiu anual publicat ieri. Raportul, redactat de Universitatea din Tel Aviv, arată că activiştii de extremă dreapta şi extremă stânga precum şi islamiştii se află în spatele multor atacuri, însă există dovezi privind antisemitism și în sectoarele principale ale societăţii. (News.ro)

7. Cel puțin $356 milioane în cryptomonede au fost furați în primele trei luni ale acestui an. (TNW)

8. Luna, satelitul natural al Pământului, ar fi luat naștere după ce un obiect de dimensiunea planetei Marte ar fi lovit planeta noastră în perioada în care era acoperită de un ocean de magmă. (NYTimes)

9. Urma de picior, datând de acum 15.600 de ani, descoperită în sudul Chile, a fost confirmată ca fiind a unui om. Este cea mai veche dovadă a prezenței omului în cele două Americi. (Newsweek)

10. Soţia noului preşedinte ucrainean Volodimir Zelenski a cumpărat un apartament de lux de la magnatul Oleksandr Buriak, cu mai puţin de jumătate din valoarea de piaţă a acestuia, informează Reuters, citând documente oficiale. Zelenski, un actor de comedie și un star TV fără experiență politică, a câștigat alegerile prezidențiale după ce a spus în campania electorală că nu are nicio legătură cu elita care domină viaţa politică şi economică a ţării. Însă achiziţionarea unui apartament de lux – în complexul Emperor de pe malul Mării Negre – arată că familia lui Zelenski a beneficiat de pe urma unei tranzacţii cu un membru marcant al acestei elite. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Medicii ajută un bărbat rănit în timpul protestelor de 1 Mai din Paris. François Mori/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul kilometrilor de autostrada care vor fi finalizați anul acesta a scazut la 100 – Cronica dimineții
Încrederea managerilor în economia românească a crescut semnificativ în martie și aprilie – Cronica dimineții