Cronica dimineții – Anul trecut Dacia a depășit pentru prima oară 500.000 automobile vândute în Europa

1. Dacia a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 500.000 de autoturisme înmatriculate în Europa, anul trecut, după ce a avansat, față de 2017, cu 12 procente, pe o piață care a crescut discret, cu doar 0,1%. (Profit.ro)

2. Ministerul Energiei a informat că minerii au renunțat la grevă și au reluat activitatea în toate carierele.  (Hotnews)

3. ING Bank a anunțat că serviciile de online banking au fost afectate temporar ieri de un atac cibernetic de tip DDoS. Banca mai spune că securitatea datelor clienților nu a fost pusă în pericol. Serviciile funcționează acum normal. (Profit.ro)

4. Președintele Trump a blocat folosirea unui avion militar de către o delegație condusă de liderul Camerei Reprezentanților, Democrata Nancy Pelosi, care planificaseră o vizită în Afganistan. Trump și-a justificat gestul ca fiind o amânare până când se va relua activitatea guvernului. Pelosi i-a refuzat președintelui american bugetul cerut pentru construcția zidului la granița cu Mexicul (WSJ). În România, guvernul Ponta a procedat similar cu președintele Băsescu, acum 6 ani. (Antena3)

5. Netflix și-a anunțat rezultatele pe ultimul trimestru: venituri de $4.19 miliarde, 1,53 milioane de noi abonați în Statele Unite, 7,31 milioane noi abonați de pe piețele internaționale, free cash flow negativ de minus $1,3 miliarde. Acțiunile au scăzut cu 4%, după închiderea bursei. (CNBC)

6. 1300 de autocare din toată țara au ajuns ieri la Belgrad cu persoane venite din toată Serbia pentru a-l întâmpina pe Vladimir Putin, aflat într-o vizită oficială. Zeci de mii de sârbi au fost prezenți în fața bisericii Sfântul Sava unde l-au aplaudat pe președintele rus care a promis investiții de $1,4 miliarde în infrastructură pentru transportul gazelor. Serbia își importă gazele naturale din Rusia prin conductă care traversează Ucraina. (Reuters)

7. Ambasadorul Chinei în Canada a avertizat că interzicerea folosirii echipamentelor Huawei pentru rețelele 5G va avea repercusiuni. (Bloomberg)

8. În ultima scrisoare către acționari, Netflix spune că jocul Fortnite este un competitor mai puternic decăt HBO. (Link)

9. Media vânzărilor zilnice pentru principale ziare din Marea Britanie, Decembrie 2018 comparativ cu Decembrie 2017:
The Sun: 1.396.417⬇️6%
Daily Mail: 1.223.410⬇️12%
Daily Mirror: 514.926⬇️12%
The Times: 417.368⬇️6%
Daily Telegraph: 363.183⬇️8%
Daily Express: 320.602⬇️12%
Financial Times: 180.915⬇️6%
The Guardian: 140.497⬇️7%

10. Știrea pozitivă din 2018: Numărul mașinilor electrice vândute a atins pragul de 4 milioane anul trecut. Estimările arată că în Martie anul acesta vom avea 5 milioane de mașini electrice vândute la nivel global. (Bloomberg)

Fotografia dimineții este de fapt coperta dimineții:

Cronica dimineții este monetizata prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul Muncii: Impactul bugetar calculat pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 va fi de 11 miliarde de lei – Cronica dimineții
Rezervele valutare ale României au urcat la un nou nivel record la finele lunii decembrie, de aproape 60 de miliarde de euro – Cronica dimineții