1. Noua ediție a programului “Litoralul pentru toți”, cu tarife reduse cu până la 55% pentru sejurile de 6 nopți comparativ cu perioada de vârf de sezon, se desfășoară până în 20 iunie. În program s-a înscris 15 hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoral. Prețurile încep de la […]
1. Biserica fortificată din satul săsesc Alma Vii din județul Sibiu s-a redeschis pentru turiști începând din 1 mai, la capătul a 8 ani de lucrări de reabilitare. Vizitatorii pot admira cetatea, se pot urca în turnuri și pe zidurile restaurate, pot vizita muzeul istoric local și pot lua masa cu bucate locale, iar noaptea […]
1. CFR Călători va suplimenta numărul de trenuri spre și dinspre litoral în perioada 27 aprilie – 2 mai, ca urmare a cererii mari de bilete pentru vacanța de 1 mai. Astfel, vor exista mai multe trenuri directe spre litoral de la București, Iaşi, Suceava, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu Mureș […]
1. Sindicatele germane au anunțat ample proteste în industria de transporturi pentru sfârșitul acestei săptămâni. Vineri vor fi afectate călătoriile cu trenurile operatorului Deutsche Bahn în intervalul orar 03:00 – 11:00, iar personalul de securitate de la aeroporturile din Hamburg, Koln, Dusseldorf și Stuttgart este grevă începând de miercuri până vineri. (The Local, Hotnews) 2. […]
1. Ministerul Turismului susține că va sista activitatea economică a operatorilor turistici din Costinești dacă numeroasele nereguli care au fost descoperite în cadrul unui control efectuat în stațiune nu vor fi remediate până la startul sezonului estival, adică până în 1 mai. Controlul a scos în evidență nereguli la unitățile de cazare și la restaurante, […]
1. Compania aeriană Dan Air a pus în vânzare bilete pe noile rute comerciale pe care le va opera începând din luna iunie de pe aeroporturile din București și Brașov. Astfel, Dan Air va zbura de la București către 11 destinații din 8 țări europene, iar una dintre cele mai populare destinații ar putea fi […]
1. Sindicatele franceze au anunțat că planifică o nouă grevă generală la nivel național în 6 aprilie. În cazul în care va fi confirmată, greva ar urma să aibă efecte majore inclusiv pentru turiști, întrucât numeroase zboruri și călătorii cu trenul ar putea fi amânate sau anulate. (Reuters) 2. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că […]
1. Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a finalizat lucrările de modernizare pentru 4 dintre cele 6 benzi de bagaje de pe fluxul de sosiri al Aeroportului Henri Coandă București. În urma lucrărilor, capacitatea de procesare a crescut cu 20%, ceea ce ar trebui să se traducă prin reducerea timpului de așteptare a bagajelor. (Wall-Street) 2. […]
1. Compania aeriană Dan Air, care până acum a operat zboruri doar în numele altor companii aeriene, va fi prima companie aeriană care va opera rute regulate de pe noul aeroport din Brașov, potrivit unor informații neoficiale. Pentru început, compania va opera câte un zbor pe săptămână de la Brașov la Barcelona, Bruxelles, Londra, Milano, […]
1. Transporturile aeriene și feroviare din Franța sunt paralizate în această perioadă din cauza grevelor declanșate de sindicate împotriva măririi vârstei de pensionare. Pe cele mai multe aeroporturi din Franța vor fi asigurate doar 20%-30% din numărul de zboruri cel puțin până în 10 martie, iar transportul feroviar va fi de asemenea puternic afectat de […]