Cronica de Tehnologie – Facebook schimbă iar algoritmul de rankare al posturilor pentru a limita răspândirea informațiilor false

1. Smartphone-urile cu Android 7 sau mai noi pot fi folosite în locul cheilor de securitate fizice. Utilizatorii își pot confirma identitatea în procesul de logare în doi pași apăsând butonul de volum al telefonului (în loc să introducă un cod primit pe SMS). (Profit.ro)

2. Facebook va modifica din nou algoritmul de rankare al posturilor în încercarea de a limita răspândirea informațiilor false. Știrile din surse considerate de încredere vor fi afișate mai sus în cadrul wall-ului, iar postările grupurilor cunoscute pentru răspândirea informațiilor neverificate vor puteai fi văzute mai rar. (Wired)

3. Două treimi din serviciile hoteliere facilitează fără intenție accesul la datele personale ale clienților prin intermediul site-urilor sau a mail-urilor. Studiul care a cuprins peste 1.500 de hoteluri din 54 de țări a arătat că nivelul redus de securitate vine în principal din dorința de simplificare a procesului de rezervare. (Profit.ro)

4. Microsoft a colaborat cu mai multe instituții de cercetare ce aparțin armatei chineze în domeniul inteligenței artificiale. Cercetările realizate pot fi folosite pentru supraveghere și cenzură de regimul comunist. (Financial Times)

5. Kaspersky a descoperit un spyware care a fost folosit vreme de 5 ani fără a fi detectat. Numit TajMahal, spyware-ul este compus din 80 de componente distincte capabile de spionaj în moduri nemaiîntâlnite până acum. Nu se cunoaște cine l-a creat. (Wired)

6. Google a scumpit abonamentele lunare pentru YouTube TV la $50 pentru toți abonații. În funcție de abonamentul activat, creștere variază între 25% și 43%. Scumpirea vine după înțelegerea făcută cu Discovery pentru aducerea conținutului acesteia în cadrul serviciului. (Variety)

7. Vânzările de PC-uri au scăzut la 58.5 milioane în Q1 2019 conform IDC (-3%) și Gartner (-4,6%). Lenovo ocupă primul loc în piață conform Gartner, în vreme ce în estimarea IDC liderul pieței este HP. În ambele cazuri, diferențele dintre cei doi producători sunt mai mici de un procent. (Venture Beat)

8. Acțiunile Slack se cumpără pe piețele private la prețuri mai mult decât duble (între $24 și $27) față de ultima evaluare de anul trecut. Compania estimată la $16 miliarde urmează să fie listată în vară la bursa din New York. (Bloomberg)

9. Așa-numitul impuls erotic al tehnologiei, un fenomen uman care contribuie, conform unor cercetători, la avansul tehnologic de mai bine de 27.000 de ani, a avut un rol important și în evoluția web-ului. Interesul major al oamenilor pentru pornografie digitală a stimulat dezvoltarea marketingului online din momentul în care acesta a fost observat. Conform unui studiu, 80% din imaginile postate pe Newsgroup-uri (principala sursă de informații online în anii ‘90) erau de natură erotică. (Wired)

10. Procentul de adulți americani care accesează rețelele de socializare a rămas în mare parte neschimbat din 2018. YouTube și Facebook sunt în continuare cele mai folosite rețele, în vreme ce alte șapte servicii, de la Instagram la Reddit, sunt accesate de 11% până 37% dintre adulți. Snapchat și Instagram rămân preferatele tinerilor între 18 și 24 de ani.

Ți-ar mai putea plăcea
Mastercard și Visa au pus pauză proiectelor pe care le aveau în zona crypto – Cronica de Tehnologie
Inteligența artificială a pilotat pentru prima oară un avion militar al SUA pe 15 decembrie – Cronica de Tehnologie