Cronica de Tehnologie – 30 de ani de internet modern
2. Waymo, divizia de autoturisme autonome a Alphabet, caută finanțare externă din partea unor companii precum producătorul german Volkswagen AG. Fiat Chrysler și Jaguar sunt alți producători care ar putea investi în Waymo. Analiștii consideră, inclusiv pe baza estimării veniturilor viitoare, că Waymo ar putea ajunge să valoreze $175 de miliarde, mai mult decât Uber, Tesla, GM sau Ford. (The Information)
3. Tesla renunță la închiderea magazinelor sale fizice. În schimb, va scumpi mașinile cu 3%, singura excepție fiind Model 3, care-și păstrează prețul de $35.000. În urma unei evaluări a tuturor magazinelor sale, Tesla a decis inclusiv să redeschidă unele din magazinele pe care apucase să le închidă, însă acestea vor fi operate de mai puțini angajați. Decizia inițială de închidere a magazinelor fusese luată în vederea ieftinirii cu 6% a mașinilor. (Profit.ro)
4. Airbnb a plătit puțin peste $400 milioane pentru achiziția HotelTonight. Prețul tranzacției anunțate săptămâna trecută va fi plătit jumătate în cash și jumătate în acțiuni. În 2016, HotelTonight a avut venituri de $60 milioane, fiind evaluată un an mai târziu la $463 milioane. (Skift)
5. În ciuda faptului că nu pot concura cu marile fonduri de investiții care pun la bătaie sume foarte mari pentru cele mai promițătoare startup-uri, numărul fondurilor mici de investiții crește în Statele Unite, pe măsură ce din ce în ce mai mulți managerii de fonduri intră în industrie. Numărul investițiilor mai mici de $100 milioane a crescut anul trecut comparativ cu 2017. (TechCrunch)
6. Facebook a blocat mai multe reclame plătite de senatoarea democrată Elizabeth Warren prin care era promovată ideea “spargerii” companiilor mari precum Facebook, Google, Apple și Amazon. Ulterior, Facebook renunțat la blocarea reclamelor, dar și-a motivat acțiunea spunând că dorește o dezbatere corectă a subiectului. (Politico)
7. Din 13 Martie, în Marea Britanie va fi interzisă operarea dronelor la mai puțin de 3 mile (4,8 km) de un aeroport. Creșterea zonei interzise de la 0,6 mile cât era anterior vine după ce al doilea aeroport ca mărime din Marea Britanie a fost închis din cauza dronelor. Incidentul petrecut în decembrie anul trecut a afectat peste 1.000 de zboruri și 140.000 de pasageri. (The Verge)
8. Adevăratul motiv pentru care Facebook vrea să pună accent pe serviciile de comunicare privată, așa cum a anunțat Mark Zuckerberg într-o postare de 3.200 de cuvinte, este pierderea accentuată a utilizatorilor, ca urmare a scandalurilor privind gestionarea cu rea credință a datelor personale ale utilizatorilor săi. Conform Edison Research, anul trecut Facebook a pierdut 15 milioane de utilizatori doar în Statele Unite. Scăderea numărului de utilizatori și a timpului pe care aceștia îl petrec în rețea este cea mai evidentă în rândul tinerilor. (The Washington Post)
9. Trei ploieșteni sunt acuzați în Statele Unite că au folosit diverse scheme de phishing cu SMS-uri și mesaje vocale pentru a obține și apoi vinde datele personale a mii de americani. Cei trei, care pledează vinovat, ar fi câștigat astfel peste $21 milioane. (Profit.ro)