Cristiano Bergodi este noul antrenor al celor de la Rapid – Cronica Sportivă
1. Rapid are începând de luni un nou antrenor principal, pe Cristiano Bergodi, cel care a condus Sepsi OSK în ultimele două sezoane. Italianul de 58 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele două stagiuni.
2. Fostul preşedinte al clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli a fost sancţionat de tribunalul Federaţiei Italiene de Fotbal. Omul de afaceri, în vârstă de 47 de ani, a fost suspendat pentru 16 luni din toate activităţile legate de fotbal, în legătură cu nereguli în plăţile către jucători. News.ro
3. Mathieu Valbuena a anunţat că părăseşte clubul grec Olympiakos Pireu, după patru sezoane.
4. Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka s-a calificat în ”sferturi” la Wimbledon, după victoria cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, scor 6-4, 6-0.
5. Demolarea stadionului “Gheorghe Hagi” din Constanţa a început luni seară, în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice locale, a ministrului Dezvoltării, Adrian Veştea şi a conducerii clubului Farul. News.ro
6. Dinamo Bucureşti a anunţat prelungirea contractului cu pivotul Cedric Sorhaindo, care va lucra în paralel şi ca antrenor secund cu jucătorii de la echipele de juniori şi tineret.
7. Echipa de volei masculin Steaua Bucureşti a anunţat ransferul jucătorului american Brett Wildman.
8. Campioana CSM Bucureşti se va reuni în 17 iulie, în vederea pregătirii pentru noul sezon handbalistic şi va disputa şase meciuri amicale.
9. Tânăra rusoaică Mirra Andreeva a fost eliminată în ”optimi” la Wimbledon de Madison Keys. Ea a condus cu 6-3, dar apoi a fost învinsă, scor 7-6 (4), 6-2.
10. Federaţia Română de Tenis a anunţat că are un nou drector general, în persoana lui Gabriel Moraru, în vârstă de 41 de ani. News.ro
11. Hermannstadt a anunţat că l-a transferat pe atacantul Ruben Fonseca, în vârstă de 23 de ani. El a fost format la grupele de copii şi juniori ale celebrului club lusitan Benfica Lisabona şi a bifat două selecţii în echipa naţională a Portugaliei U19.
12. Curtea de Apel Timişoara a stabilit că palmaresul istoric realizat până la 31 ianuarie 1991 îi aparţine Clubului Sportiv de drept public Universitatea din Craiova, al cărui director este Badea Pavel. News.ro
13. Clubul saudit Al-Ettifaq, antrenat acum de Steven Gerrard, ar dori să-l aducă pe mijlocaşul echipei Liverpool, Jordan Henderson.
14. Programul transmisiunilor de marți:
- 13:00 – Tenis – Wimbledon – Euro Sport 1 și 2
- 15:00 – Ciclism – Turul Franței – Euro Sport 1