Copernicus: Vara 2023 a înregistrat cele mai ridicate temperaturi medii globale măsurate vreodată – Cronica serii
1. Vara 2023 (iunie-iulie-august) a înregistrat cele mai ridicate temperaturi medii globale măsurate vreodată, a anunţat miercuri observatorul european Copernicus, care prognozează că 2023 va fi probabil cel mai cald an din istoria măsurată. (News.ro)
2. Ministrul Aprării, Angel Tîlvăr, a recunoscut miercuri că bucăţi dintr-o dronă au fost găsite pe teritoriul României. Resturile sunt acum analizate de autorități pentru a verifica dacă este vorba de o dronă rusească (Digi24). Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în cazul în care se confirmă că aceste elemente găsite pe teritoriul României provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situaţie ar fi complet inadmisibilă şi o violare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, stat aliat NATO. (News.ro)
3. Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primele șapte luni față de perioada similară din 2022 atât ca serie brută cu 2,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 2,6%. (Profit.ro)
4. China nu mai este pregătită să depășească prea curând SUA și să devină cea mai mare economie a lumii, potrivit Bloomberg Economics, care estimează că va dura până la mijlocul anilor 2040 ca PIB-ul Chinei să îl depășească pe cel al Statelor Unite. (Bloomberg)
Din Cronica de Tehnologie: Podcasturile s-au transformat într-un eșec financiar pentru Spotify, care a investit mai bine de $1 miliard în acestea. După ce a constatat că exclusivitățile plătite cu bani grei nu funcționează (Kim Kardashian, familia Obama, Prințul Harry și Meghan Markle) și că majoritatea emisiunilor nu sunt profitabile, compania a trecut la tăieri de personal și conținut. (WSJ)
5. Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a sosit miercuri în Ucraina pentru o vizită surpriză, în cursul căreia urmează să fie anunțată o nouă asistență de un miliard de dolari pentru a ajuta țara în fața invaziei rusești. (G4Media)
6. Guvernatorul interimar impus de Rusia în regiunea ucraineană Zaporojie, Evgheni Baliţki, a recunoscut miercuri că trupele ruse s-au retras din satul Robotîne. (Digi24)
7. Guvernul olandez a lansat o campanie pentru a îndemna femeile cu vârste între 30 și 60 de ani să lucreze mai multe ore pe săptămână, deoarece Olanda are cel mai mare număr de lucrători cu fracțiune de normă din Europa – o medie de 26 de ore pe săptămână – și multe sectoare în care predomină angajații femei se confruntă cu lipsa de personal. (Profit.ro)
8. Saudi Telecom preia o participație de aproape 10% din operatorul spaniol Telefonica pentru $2.25 miliarde. Compania controlată de guvernul saudit a cumpărat în jur de 569,3 milioane de acțiuni, într-o tranzacție care va fi verificată și de autoritățile spaniole înainte de a fi aprobată. (Bloomberg)
9. Secțiunea News din Facebook va dispărea în Marea Britanie, Germania și Franța la începutul lunii decembrie. Compania nici nu va mai semna acorduri noi cu instituțiile media de aici, într-un alt semnal de distanțare a platformei sociale față de știri și politică. (Bloomberg)
10. Alexander Soros, fiul lui George Soros și președintele Open Society Foundations, a anunțat că va finanța cu 100 de milioane de euro o nouă fundație pentru romi. (Libertatea)