Compania care operează McDonald’s în România, profit în scădere anul trecut – Cronica de Business
1. Volumul tranzacțiilor de închiriere pe piața birourilor din București s-a ridicat în primul trimestru al anului 2021 la 48.000 de metri pătrați, în scădere cu 9% față de perioada similară a anului precedent, când pandemia Covid-19 era încă la debut în Europa. (Profit.ro)
2. EssilorLuxottica, producătorul ochelarilor de soare Ray-Ban, a înregistrat vânzări în creștere cu 14% în primul trimestru, după o revenire a piețelor din China și SUA. (Reuters)
3. EQT, cel mai mare producător de gaze naturale din America, a ajuns la o înțelegere pentru achiziția activelor din Appalachia, SUA, ale companiei din același domeniu Alta Resources Development, pentru $2,9 miliarde. (Bloomberg)
4. EximBank şi compania românească Supercom, jucător pe piaţa serviciilor publice de salubritate şi de management al deşeurilor, au încheiat un acord financiar în valoare de 70 milioane de lei. (News.ro)
5. Premier Capital, compania care operează lanțul de restaurante McDonald’s în România și alte cinci țări din Europa, a raportat anul trecut un profit înainte de taxe de €19 milioane, în scădere cu 32%, de la €28 milioane în 2019. (Profit.ro)