Comitetul de Urgenţă al OMS: Pandemia este departe de a se fi încheiat – Cronica dimineții

1. Comitetul de Urgenţă al OMS a avertizat cu privire la o ”probabilitate puternică” a apariţiei unor noi variante ale noului coronavirus, ”posibil mai periculoase”. Comitetul a menționat că ”pandemia este departe de a se fi încheiat”. (News.ro)

2. Elicopterul Black Hawk care a aterizat forțat ieri dimineață în Piața Charles de Gaulle din București a fost tractat aseară la Baza militară 90 de la Otopeni. (Digi24)

3. Președintele american Joe Biden și cancelarul german Angela Merkel nu au ajuns la un acord cu privire la disputa referitoare la proiectul Nord Stream 2. Cei doi au subliniat însă că nu trebuie să i se permită Rusiei să-și șantajeze vecinii sau Europa prin intermediul gazelor naturale. “Prietenii buni pot avea divergențe”, a spus Biden la finalul întâlnirilor avute cu Merkel, la Casa Albă. Gazoductul Nord Stream 2 va transporta gaz rusesc, prin Marea Baltică, în Germania, evitând astfel tranzitul prin Ucraina. (Reuters)

Din Cronica de Turism: Italia va interzice tranzitul navelor de croazieră prin canalele navigabile ale Veneției începând din 1 august, ca măsură de protecție a orașului. Decizia se aplică pentru toate navele de croazieră de peste 25000 de tone sau cu o lungime mai mare de 161 de metri. Măsura a fost adoptată pentru a evita ca Națiunile Unite să includă Veneția pe lista monumentelor naturale aflate în pericol. (Airlines Travel)

4. Autorizarea în regim de urgență a vaccinurilor anti Covid-19, pentru copiii sub 12 ani, ar putea fi acordată cel mai devreme la începutul anului viitor, a declarat un oficial al Agenției Americane pentru Alimente și Medicamente. Pfizer și Moderna au început, în martie, testele clinice la copiii sub 12 ani. (NBCNews)

5. Datele serviciului public de sănătate din Anglia arată că, în anul care s-a terminat în martie, în pandemie, surplusul de alcool vândut în magazine a fost de 12,6 milioane litri. Creșterea consumului de alcool a generat cu 21% mai multe decese cauzate de bolile ficatului. (Bloomberg)

6. ITN (Există un astfel de popor), partidul anti-sistem care a câștigat alegerile din Bulgaria de duminică, a anunțat că se va retrage din negocierile pentru formarea unui nou guvern și că va susține formarea unui guvern minoritar. (Digi24)

7. Prețul benzinei în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 8 ani, după ce s-a scumpit cu 0,2 lire (aproximativ 1,2 lei) din noiembrie până în prezent. (TheGuardian)

8. Districtul Los Angeles va reintroduce obligativitatea purtării măștii de protecție la interior, începând de duminică. Motivația autorităților pentru decizie a fost dată de răspândirea variantei Delta. Decizia este valabilă pentru toate persoanele, fie ca sunt vaccinate sau nu. (Axios)

Din Cronica de Tehnologie: Schimbarea adusă de Apple în urmă cu o lună, prin care urmărirea utilizatorilor de iPhone și iPad se poate face doar cu acordul acestora, este devastatoare pentru majoritatea advertiserilor, consideră analiștii. Pentru că doar aproximativ un sfert dintre utilizatori își dau acordul să fie în continuare urmăriți, advertiserii pierd accesul la o mare cantitate de informații, retargetarea și analiza campaniilor devenind mai dificile. (Bloomberg)

9. Un tânăr olandez de 18 ani va deveni cea mai tânără persoană care va merge în spațiu. El a fost selectat de Jeff Bezos pentru a zbura împreună marți, când racheta Blue Origin va avea lansarea zborurilor comerciale. Tânărul înlocuiește un pasager anonim care a renunțat, după ce câștigase licitația organizată de Bezos, cu un preț de $28 de milioane. (NYTimes)

10. Trei tinere din SUA, de 18, 19 și 21 de ani, au decis să trăiască împreună, într-un autobuz de școală, vechi de 30 de ani, renovat de ele, după ce au descoperit că erau iubitele aceluiași bărbat. Cele trei, după ce au renunțat la acesta, au devenit prietene, ilustrându-și aventura pe o pagină de Instagram. (WashingtonPost)

Fotografia dimineții vine din Africa de Sud unde un copil a fost prins după ce a fost aruncat dintr-o clădire cuprinsă de un incendiu. Mama și copilul sunt bine:

Ți-ar mai putea plăcea
Ciolacu vrea cotă progresivă din 2025 – Cronica dimineții
Ministrul Finanţelor: România a avut creştere economică în primul trimestru – Cronica dimineții