Comisia Europeană vrea să stabilească salarii minime la nivel de UE – Cronica serii
1. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Ministrul Muncii Violeta Alexandru a precizat că Guvernul îşi doreşte creşterea alocaţiilor dar din vară, din a doua parte a anului, pentru ca resursele financiare să fie asigurate la rectificarea bugetară din iulie. (News.ro)
2. Rata anuală a inflației a urcat la 4% în luna decembrie, de la 3,8% în noiembrie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,08%, cele nealimentare cu 3,31% iar prețul serviciilor a înregistrat un avans de 4,16%. (Profit.ro)
3. Comisia Europeană va lansa procedura de consultare pentru stabilirea unui salariu minim pentru țările UE. În acest moment, din cele 28 de state, doar 6, Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia, nu au setat un salariu minim. (TheGuardian)
Promo: Ti-ai propus sa calatoresti mai mult in 2020? Vola.ro te ajuta sa iti indeplinesti dorinta in Ieftinuarie! Prima luna din an vine cu bilete de avion cu pana la 60% mai ieftine si o multime de premii, garantate si prin tragere la sorti. Iar daca iti este teama ca nu vei mai putea calatori, poti adauga asigurarea Vola Rambursabil, care iti permite sa anulezi zborul si sa iti recuperezi 90% din banii de bilet.
4. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţi vor depune o moţiune de cenzură, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. El a mai afirmat că nu trebuie subestimată capacitatea sa şi a colegilor de a purta negocieri şi de a forma o nouă majoritate. (News.ro)
5. Populaţia României a continuat scăderea din cauze demografice, dar declinul a încetinit semnificativ în noiembrie 2019, când s-au pierdut 5.525 de locuitori, faţă de 8.977 în aceeaşi lună a anului 2018, în condiţiile în care natalitatea a crescut, iar mortalitatea a scăzut. (News.ro)
6. România se situează pe locul al treilea, după Italia și Spania, în Spațiul Economic European în funcție de numărul amenzilor impuse anul trecut pentru încălcarea reglementărilor privind protecția datelor (GDPR). (Profit.ro)
7. Guvernul britanic a finanțat în secret Reuters în anii ‘60-70 pentru extinderea în Orientul Mijlociu și America Latină. Măsura a fost luată pentru a contracara propaganda sovietică în aceste regiuni. (Reuters)
Una din Cronica de Business: Visa va achiziționa compania de servicii financiare Plaid pentru $5,3 miliarde. Plaid produce software care permite diferitelor aplicații să se conecteze la conturile utilizatorilor. (CNBC)
8. O echipă de cercetători de la universităţile americane din Vermont şi Tufts a creat „roboţi vii” milimetrici, pornind de la celule de broaşte. Aceștia vor putea fi folosiţi pentru furnizarea medicamentelor, curăţarea de reziduuri toxice şi adunarea microplasticelor din oceane. Este pentru prima dată când sunt create de la zero astfel de elemente biologice. (News.ro)
9. Cercetătorii au descoperit o metodă prin care pot modifica suprafața metalelor prin controlarea temperaturilor la care acestea sunt încălzite. Procedura poate crea ceea ce specialiștii numesc aliaje inteligente, care-și pot schimba structura pentru a se adapta mai multor sarcini. (Phys.org)
10. Șase turiști, inclusiv o femeie franceză, au fost arestați după ce fecale au fost găsite într-un templu din sactuarul Machu Picchu. Ei sunt acuzați de distrugere. (RFI)
Fotografia serii – “Free Hong Kong” a fost scris la baza statui Micii Sirene din Copenhaga. Thomas Sjørup/Ritzau Scanpix/AFP/Getty Images: