Comisia Europeană: România și Bulgaria sunt pe deplin pregătite pentru aderarea deplină la spațiul Schengen – Cronica serii

1. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a înrăutățit semnificativ estimările privind evoluția economiei românești în 2024, cererea mai scăzută pentru externalizare afectând sectorul IT, potrivit raportului publicat de instituția financiară internațională. Conform celor mai recente prognoze ale BERD, PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 1,4% în acest an, în scădere față de estimarea de 3,2% avansată în luna mai. În 2025, creșterea ar urma să fie de 2,6%, de la un nivel de 3,4% prognozat în mai. (Profit.ro)

2. Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a solicitat Consiliului UE să susţină, anul acesta, aderarea României la spaţiul Schengen pe cale terestră, el arătând că alegerile parlamentare din Austria, care vor avea loc la finalul săptămânii, reprezintă un moment-cheie care ne poate oferi fereastra de oportunitate pentru a supune la vot aderarea ţării noastre fie la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne din 10 octombrie, fie la cel din luna decembrie. (G4Media)

3. Comisia Europeană și-a reafirmat poziția conform căreia România și Bulgaria sunt pe deplin pregătite pentru aderarea deplină la spațiul Schengen. (Profit.ro)

4. Cifra de afaceri din comerțul cu ridicată (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a scăzut, pe primele7 din an, în ritm anual, atât ca serie brută cu 0,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 0,5%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

5. Cursul dolar/leu nu va scădea semnificativ, având în vedere puterea dolarului american, în timp ce cursul euro/leu are potenţial de creştere pe termen scurt, până la nivelul de 5,00, dar nu se preconizează o creştere susţinută a euro anul viitor, arată o analiză a iBanFirst, furnizor global de servicii de schimb valutar şi plăţi internaţionale. (News.ro)

Din Cronica de Turism: Malaga a adoptat un regulament prin care turiștii sunt obligați să poarte haine în partea superioară a corpului pe străzi și în locuri publice, ca urmare a plângerilor formulate de localnici. În cazul nerespectării acestei reguli, turiștii riscă să primească o amendă de 750 de euro. (Euronews)

6. Surse WSJ susțin că administrația Biden este nemulțumită de „Planul de victorie” propus de președintele ucrainean, relatează Wall Street Journal, citând oficiali de rang înalt care au examinat documentul în termeni generali. Administrația Biden este îngrijorată de faptul că „Planul de victorie” nu are o strategie cuprinzătoare și că propunerile sale se limitează la furnizarea de mai multe arme și ridicarea restricțiilor privind rachetele cu rază lungă de acțiune. (WSJ)

7. Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi o reuniune în luna octombrie în Germania a liderilor celor circa 50 de ţări care oferă ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia, ţări reunite în „Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei”. (Digi24)

8. O parte din partenerii coaliţiei de dreapta a premierului israelian Benjamin Netanyahu au respins joi propunerile Statelor Unite şi Franţei care ar prevedea o încetare a focului de 21 de zile în Liban pentru a acorda timp găsirii unei soluţii diplomatice. (News.ro)

9. Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a recunoscut că nivelul său la limba engleză, pe o scară de la 1 la 10, este în jur de 4 şi a precizat că a ajuns cu meditaţiile la această limbă în zona economică. (Libertatea)

10. Elena Lasconi a rămâs fără manager de campanie cu 2 luni înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Lucian Stanciu Viziteu, care este și primarul Bacăului, și-a dat demisia. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Economist-șef banca: În România muncesc la negru aproape 2 milioane de persoane – Cronica serii
Banca Mondială: Populația României îmbătrânește și suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume – Cronica serii