Comisia Europeană a avertizat România în cazul exploatărilor forestiere ilegale – Cronica serii

1. Comisia Europeană a avertizat România în cazul exploatărilor forestiere ilegale. CE a trimis o scrisoare de punere în întârziere şi a acordat termen de o lună petru remedierea problemelor. (News.ro)

2. Curtea Constituțională a respins sesizarea formulată de președinții celor două camere ale Parlamentului, Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu, privind asumarea răspunderii guvernului pe legea bugetului. (Hotnews)

3. România a fost, anul trecut, importator net de electricitate, în condițiile în care importurile s-au majorat cu 74%, în timp ce exporturile au scăzut cu 34%. (Profit.ro)

4. Anul trecut, producția industrială a scăzut cu 2,3% ca serie brută, aceasta fiind prima scădere anuală după o perioadă de câțiva ani de creștere (Profit.ro). Producția industrială în UE a scăzut, în decembrie, cu 2,1%. Este cea mai mare scădere din ultimii 4 ani, într-o lună în care coronavirusul nu era anunțat. (Bloomberg)

5. Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere României și altor 7 state din cauza faptului că nu au notificat nicio măsură de punere în aplicare a celei de-a cincea Directive privind combaterea spălării banilor. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: În luna ianuarie a acestui an au fost înregistrate peste 1 milion de aplicări la job-urile active pe eJobs.ro, nivelul reprezentând un record istoric pentru piața locală de recrutare. (Profit.ro)

6. Dosarul vizând casele deţinute de familia Iohannis a fost clasat de Parchetul General la începutul acestei luni. (News.ro)

7. Senatul italian i-a ridicat imunitatea liderului partidului italian de extremă-dreapta Liga, Matteo Salvini. Acesta va fi judecat pentru că nu a permis debarcarea migranţilor de pe o navă pe vremea când era ministru de interne. (TheGuardian)

8. Oficialii americani susțin că Huawei poate de mai bine de 10 ani să acceseze rețelele de telefonie prin backdoor-uri create pentru forțele de ordine. (WSJ)

9. Plățile făcute pentru recuperarea datelor pierdute în urma atacurilor cu ransomware au fost în medie de $84.000 în ultimul trimestru al anului trecut, mai mult decât dublu față de Q3. În decembrie, această medie a sărit la $191.000. (NYTimes)

10. Netflix are 31% cotă din streaming-ul pe TV în Statele Unite, urmat de YouTube cu 21%, Hulu cu 12% și Amazon cu 8%. Streaming-ul reprezintă în Statele Unite 19% din toate vizionările pe TV. (Cnet)

Fotografia serii – Câștigătorul „Best in Show” la concursul anual de la Westminster Kennel Club dog show. Stephanie Keith/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Copernicus: Vara 2023 a înregistrat cele mai ridicate temperaturi medii globale măsurate vreodată – Cronica serii
ANAF vrea să ofere 3% bonus celor care-și plătesc taxele la timp – Cronica serii