Comerțul a crescut cu 6,6% în primul trimestru, sub rata inflației – Cronica de Business
1. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primul semestru al acestui an, faţă de perioada similară din2021, atât ca serie brută cu 5,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,6%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). (News.ro)
2. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că gradul de umplere al depozitelor de gaze naturale este de aproape 60 la sută, peste graficul asumat cu Comisia Europeană, precizând că fluxurile de intrare a gazelor în ţara noastră sunt în parametri normali. (News.ro)
3. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat, pentru prima oară, că guvernul său ar putea amâna închiderea reactoarelor nucleare care încă funcționează, criticând, în același timp, Rusia pentru reducerea volumului de gaze către Germania. (WSJ)
4. OPEC+, numele sub care este cunoscută alianța extinsă dintre Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și o serie de alți mari producători de țiței, printre care Rusia, a agreat creșterea producției cu 100.000 de barili pe zi în septembrie – o majorare mult mai mică decât cele convenite în ultimele luni. (Profit.ro)
5. One United Properties, investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte din România, a închis operațiunea de majorare a capitalului social, atrăgând 253,7 milioane de lei. Procesul a constat în două etape – prima, în care acționarii existenți au subscris pe baza drepturilor de preferință și cea de-a doua etapă, cu noi investitori care au participat la plasamentul privat. (Profit.ro)
6. Alpha Bank Romania a raportat în primul semestru al anului un profit înainte de impozitare de 18,2 milioane euro, în creştere cu 71,7% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul operaţional s-a situat la 17,6 milioane euro, mai mare cu 53%. (News.ro)
7. Alibaba Group, holdingul dezvoltat de Jack Ma, ar putea raporta joi prima scădere a veniturilor, la nivelul unui trimestru, din istoria companiei. (Bloomberg)
8. Uber și-ar fi vândut cei 7,8% pe care îi deținea în aplicația de livrat mâncare Zomato pentru $392 milioane. Piața principala pe care operează Zomato este India. (Reuters)
9. Compania americană de brokeraj online Robinhood va concedia aproape un sfert din personalul său, adică peste 750 de persoane, în condițiile în care interesul pentru bursă și criptomonede a scăzut în mare măsură față de boom-ul înregistrat în timpul pandemiei. Este a doua concediere colectivă din acest an, după cea din aprilie, cand 9% din angajați și-au pierdut locurile de muncă. (WSJ)
10. În ultimele trei luni, prețurile caselor din Noua Zeelandă au scăzut cu 2,5%. Este cea mai mare scădere înregistrată, la nivelul a trei luni, din octombrie 2008 până în prezent. (Bloomberg)