Ciolacu: România va ataca Austria la Curtea de Justiție a UE din cauza veto-ului pe Schengen – Cronica serii
1. Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că sunt două probleme unde răspunsul statului până acum a fost de cele mai multe ori prea moale şi ezitant. „Este timpul să declarăm toleranţă zero pe tot ceea ce înseamnă trafic de droguri”, a spus el. Premierul a subliniat că bătălia va fi pierdută „doar când va fi abandonată”. O a doua problemă unde e nevoie de un răspuns puternic şi imediat este combaterea evaziunii fiscale, a precizat premierul. (News.ro)
2. Comisia Europeană a anunțat oficial, vineri, 15 septembrie, că ridică Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România și Bulgaria, instituit în 2007. (Libertatea)
3. România e gata să folosească, în funcție de „nivelul amenințării”, sistemele antiaeriene împotriva dronelor rusești și va folosi „toată puterea militară” pentru apărarea teritoriului național, a precizat generalul cu trei stele Gheorghiță Vlad, locțiitor al șefului Statului Major al Apărării. (Digi24)
4. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat într-un interviu în publicația austriacă Der Standard că România va ataca Austria la Curtea de Justiție a UE din cauza veto-ului pe Schengen. El a spus că daunele produse României ”se ridică la cel puţin două procente din PIB”. El a declarat că acțiunea împotriva Austriei va demara dacă Austria se opune din nou intrării României în Schengen la reuniunile oficiale din octombrie și decembrie. (G4Media)
Din Cronica de Tehnologie: Un expert a demonstrat, în procesul în care este implicat Google în prezent, că erau necesari 10 pași pentru a schimba motorul de căutare pe un smartphone cu Android 12. Asta după ce avocații companiei au susținut că operațiunea se putea realiza cu doar două atingeri. (BI)
5. Rata de ocupare a populației cu vârste între 15 și 64 de ani s-a situat la 63%, în trimestrul II din acest an, în timp ce în categoria 20-64 de ani, ponderea a ajuns la 68,7%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). La nivel general, în perioada analizată, populația activă a României era de 8,127 milioane de persoane, din care 7,689 milioane de persoane erau ocupate, iar 437.400 erau șomeri. (Profit.ro)
6. Noua Directivă privind Calitatea Aerului în UE oferă noi drepturi cetățenilor. România are la dispoziție doi ani ca să implementeze această directivă care prevede și faptul că cei care au dezvoltat o boală din cauza calității scăzute a aerului ar putea să dea în judecată statul și să ceară despăgubiri. (Hotnews)
7. Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş deschid lista de candidaţi USR pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024, a decis conducerea USR, vineri. (News.ro)
8. Tribunalul de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile, de pe lângă Banca Mondială, la care este arbitrat litigiul dintre Gabriel Resources, compania-mamă a Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roșia Montană, și statul român, a declarat procedura închisă, urmând să emită sentința în acest caz. Procedura de arbitraj durează de aproape 8 ani. (Profit.ro)
9. Numărul persoanelor centenare din Japonia a trecut pentru prima dată de 92.000, atingând un nivel record pentru al 53-lea an consecutiv, relevă un raport guvernamenta. (G4Media)
10. Părinții unui copil de 14 ani aflat în moarte cerebrală s-ar fi răzgândit, după ce acceptaseră ca organele fiului lor să fie donate, în urma unei discuții cu duhovnicul, susțin medicii de la Spitalul Județean Suceava. (EuropaLibera)