Ciolacu: Nu cred că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute în PNRR – Cronica serii
Cronica serii vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.
1. Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat joi dacă România ar putea intra în Spaţiul Schengen până la finalul acestui an, că există această posibilitate, însă nu există o garanţie că acest lucru se va întâmpla. Şeful statului a adăugat că sunt şanse ca ţara noastră să adere la Schengen, în contextul în care e nevoie de unitate în Europa, având în vedere agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei. (News.ro)
2. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat joi, că nu crede că statul român va avea capacitatea de a atrage toate fondurile pentru toate spitalele trecute în PNRR sau prin exerciţiile financiare. (Hotnews)
3. Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut în primele opt luni din acest an față de perioada similară din 2021, atât ca serie brută cu 4,8%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5,9%, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)
4. Peste 25% din PIB-ul României este generat de industria auto şi ştim că toate autoturismele sau autovehiculele care sunt livrate în Europa conţin cel puţin o piesă realizată în România, a declarat, joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru. (Digi24)
Din Cronica de Business: WSJ scris că administrația Biden se pregătește să reducă sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite Chevron să reia pomparea petrolului în această țară. SUA ar permite astfel exporturile de petrol din Venezuela către piața americană și cea europeană. (WSJ)
5. Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat joi să-i ”convingă” pe ceilalţi europeni – pentru a depăşi astfel reticenţe ale Germaniei – în favoarea unui mecanism de plafonare comună a preţului gazelor naurale folosite în producerea electricităţii. El estimează că statele membre UE este necesar să se aşeze ”toate împreună” pentru a negocia preţurile pe piaţa gazelor naturale, pentru a avea o forță de negociere mai mare. ”Le vom spune cu multă prietenie prietenilor americani, norvegieni că «sunteţi super, ne furnizaţi energie din gaza naturale, dar e un truc care nu poate merge mult timp, adică nu vom plăti noi gazele naturale de patru ori mai scump decât le vindeţi voi industriaşilor voştri»”, a declarat Macron. (News.ro)
6. Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Rusia rămâne „pe deplin angajată” față de principiul de a nu permite niciodată un război nuclear Zaharova a spus că poziția Moscovei, potrivit căreia un război nuclear nu trebuie să fie purtat niciodată, nu s-a schimbat. (G4Media)
7. Kirill Stremousov, șeful adjunct al administrației regionale instalate de ruși în Herson, a vorbit cu dispreț despre generalii Moscovei și a sugerat că ministrul rus al Apărării ar trebui să se împuște din cauza eșecurilor în conflictul din Ucraina, într-un extrem de rar reproș față de liderii de la Kremlin. (Hotnews)
8. Scriitoarea franceză Annie Ernaux este laureata Premiului pentru Literatură pe 2022 „pentru curajul şi acuitatea clinică cu care descoperă rădăcinile, înstrăinările şi constrângerile colective ale memoriei personale”, a anunţat, joi, Academia Suedeză. (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: iPhone 14 Plus (de la $900) se diferențiază de modelul de bază al noii serii, dincolo preț, printr-un ecran mai mare și o autonomie mai bună. Nu are, însă, decât 60Hz rată de împrospătare a imaginii, ceea ce se observă, mai ales din cauza ecranului mare, când se compară cu un model Pro. (The Verge)
9. Particule prezente în aerul poluat au fost descoperite pentru prima dată în plămânii şi creierele în curs de dezvoltare ale copiilor nenăscuţi. Noua cercetare revoluţionară efectuată la Universitatea din Aberdeen, Scoţia, şi la Universitatea din Hasselt, Belgia, stârneşte îngrijorări cu privire la riscul ca poluarea toxică a aerului să afecteze în mod direct dezvoltarea copiilor în perioada intrauterină. (Digi24)
10. Europarlamentarul USR Vlad Botoș i-a răspuns în mod dur eurodeputatului german Guido Reil care a comparat România cu Vestul Sălbatic și a cerut respingerea aderării țării noastre la Schengen. De la tribuna Parlamentului European, el i-a replicat acestuia în germană: „Este o nerușinare”. (Digi24)