Ciolacu: Anul viitor PIB-ul României îl va depăși pe cel al Austriei – Cronica dimineții
1. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, „în acest moment, în lume, totul este despre economie”, el afirmând că în scurt timp România va fi una dintre primele zece economii ale Europei. ”Intrarea în OCDE va conta imens, intrarea în Schengen contează imens pentru noi, pentru români. Anul viitor, PIB-ul României îl va depăși pe cel al Austriei. Ca putere de cumpărare, în acest moment, ne apropiem foarte mult de Polonia.” (News.ro)
2. NATO a trimis un avion radar AWACS deasupra României, ca să monitorizeze mișcările armatelor lui Putin pe la granițele țării noastre și implicit ale Alianței. Mișcarea vine după seria de drone rusești care au intrat în spațiul aerian NATO în ultimele luni. (Digi24)
3. Starlink, operatorul serviciului omonim de internet prin satelit, controlat de compania SpaceX, deținută de Elon Musk, derulează de câteva luni teste în România, cu acordul și sprijinul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), prin care încearcă să demonstreze că o normă globală, ce datează din anii ’90 și care limitează tehnic sateliții de generație nouă, non-geostaționari, precum cei ai Starlink, poate fi relaxată fără a fi afectată funcționarea sateliților clasici, geostaționari. (Profit.ro)
4. Capacitatea din instalațiile prosumatorilor este de aproape 2.000 MW, iar numărul lor se apropie de 160.000, potrivit ultimelor date ale Autorității de Reglementare în domeniul Energiei. Într-o singură lună s-au adăugat 11.000 de noi prosumatori. (Economica)
5. Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş suspendă temporar linia de gardă Pediatrie, activitatea secţiei de Pediatrie şi a Compartimentului de Maternitate, din lipsă de personal, pe durata 1-14 octombrie. Președintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat că s-au făcut eforturi deosebite pentru a se găsi medici, dar fără rezultat. (News.ro)
Din Cronica Sportivă: Dennis Man a marcat pentru Parma, în eșecul de acasă cu Cagliari, 2-3, din etapa cu numărul 6 a Serie A. Răzvan Marin a înscris și el pentru învingători.
6. Opt copii palestinieni afectați de conflictul din Fâșia Gaza au fost preluați și aduși în România, ei urmând să fie tratați în spitalele din țara noastră. Guvernul a anunțat că mai mulți copii afectați de conflictul din Fâșia Gaza au fost preluați de autoritățile române și transferați pentru a beneficia de tratament medical în spitalele din România. (News.ro)
7. Israelul a anunțat că a început o operaţiune terestră „limitată” în sudul Libanului. Armata israeliană a lansat marţi dimineaţă un atac asupra unei clădiri din tabăra palestiniană Ain al-Hilweh, de lângă Sidon, în sudul Libanului. Ain al-Hilweh este cea mai mare tabără palestiniană din Liban. Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţi UNRWA furnizează servicii pentru aproape 50 000 de refugiaţi din tabără. (News.ro)
8. Președintele Volodimir Zelenski, a declarat că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta lor cu invadatorul rus. Potrivit Reuters, bloggeri militari ucraineni au relatat în ultimele zile că forţele ruse au avansat spre oraşul Vuhledar, situat pe vârful unui deal, în sudul regiunii Doneţk, pe care forţele ucrainene l-au apărat pe tot parcursul războiului. (News.ro)
9. Comitetul editorial al cotidianului american The New York Times a anunțat că o susține pe candidata democrată Kamala Harris pentru alegerile prezidențiale din noiembrie, numind-o „singura alegere patriotică” împotriva republicanului Donald Trump. Ziarul nu a menționat numele vicepreședintelui până la al patrulea paragraf, preferând să se concentreze pe o critică a candidaturii lui Donald Trump, descriindu-l drept „inapt” din punct de vedere moral. (G4Media)
10. Procurorul general din California a chemat în judecată un spital catolic acuzat că a refuzat să asigure un avort de urgență, în luna februarie, pentru o femeie căreia i s-a rupt apa prematur, punând-o într-o situație de risc generată de o potențială infecție și hemoragie. (Hotnews)
Fotografia dimineții – Un spectator își face un selfie în timpul 2024 World Rally Car care a avut loc în Chile. Nikos Katikis/DPPI/Rex/Shutterstock: