China vrea să devină în 2031 prima națiune care aduce roci de pe planeta Marte – Cronica Spațială
1. Roverul Perseverance de pe planeta Marte a ajuns în vârful craterului Jezero, după o călătorie care a durat 3 luni și jumătate. Roverul a urcat aproximativ 500 de metri în plan vertical, iar ascensiunea a avut loc pe rampe cu unghiuri de până la 20 de grade. Roverul a ajuns astfel într-o regiune a planetei care nu are nicio legătură din punct de vedere geologic cu regiunile pe care le-a cercetat anterior. (NASA)
2. NASA a anunțat că observatorul astrofizic SPHEREx va fi lansat pe o orbită polară în jurul Pământului în februarie 2025 cu o rachetă Falcon 9 dezvoltată de SpaceX. Noul observator va oferi informații despre ce s-a întâmplat după Big Bang, va măsura luminozitatea galaxiilor și va căuta elemente specifice vieții în galaxia Calea Lactee. (Jet Propulsion Laboratory)
3. Cercetătorii au descoperit încă șapte comete negre, pe lângă cele șapte identificate în premieră pe parcursul ultimilor doi ani. În plus, noua descoperire le-a permis să împartă cometele negre în două mari categorii: cometele negre din afara sistemului solar sunt mai mari decât cometele negre din interiorul sistemului solar. (Jet Propulsion Laboratory)
4. Cercetătorii care lucrează la misiunea Juno dezvoltată de NASA au descoperit că vulcanii de pe satelitul Io al planetei Jupiter sunt „alimentați” cel mai probabil de propria cameră magmatică și nu de un ocean comun de magmă. Io este cel mai activ corp ceresc din sistemul solar, cu aproximativ 400 de vulcani activi care erup practic continuu și aruncă lavă la suprafață. Până acum, una dintre ipoteze a fost că toți vulcanii au o singură sursă pentru lava vulcanică. (Nature)
5. Astronomii au descoperit o exo-planetă asemănătoare cu planeta gazoasă Jupiter care își pierde atmosfera formată din hidrogen și heliu. Aceste gaze nu sunt însă dispersate în mod egal în spațiul cosmic, ci formează un fel de coadă de gaz din cauza vântului provenit de la steaua care acompaniază exo-planeta. Exo-planeta a primit numele WASP-69 b. (NASA)
6. Un studiu realizat de cercetători NASA sugerează că la suprafața planetei Marte existau în trecutul geologic nu numai râuri și oceane cu apă lichidă, ci și cu dioxid de carbon lichid. Studiul a luat în calcul inclusiv compoziția mineralogică a scoarței marțiene, care nu poate fi explicată doar prin prezența apei. Studiul a fost realizat de echipa care gestionează instrumentul șttințific MOXIE al roverului Perseverance, care a reușit să transforme dioxidul de carbon în oxigen. (MIT)
7. Doi asteroizi de mari dimensiuni care au lovit Pământul în urmă cu 36 de milioane de ani nu au avut niciun impact semnificativ asupra climei din perioada respectivă, potrivit unui studiu realizat de University College London. Cei doi asteroizi au avut un diametru de cel mult 8 kilometri și au lovit planeta la interval de numai 25.000 de ani unul de altul. (University College London)
8. NASA a actualizat planurile strategice cu privire la elementele cheie prin care astronauții vor putea locui pe termen lung pe planeta Marte. Una dintre noutățile documentului numit Architecture Concept Review este că principala sursă de energie electrică pentru colonia umană va fi procesul de fisiune nucleară, utilizat pe Pământ în cadrul centralelor nucleare. NASA mizează pe această tehnologie pentru că producția de energie nucleară nu depinde de ciclul zi-noapte sau de pe furtunile de nisip de pe Marte. (NASA)
9. China intenționează să devină în 2031 prima națiune care aduce probe de roci de pe planeta Marte. Potrivit celor mai recente planuri ale Agenției Spațiale Chineze, misiunea Tianwen-3 va fi lansată în 2028 și va include un lander, un vehicul pentru ascensiune pe orbită, o sondă spațială și un modul de revenire pe Pământ. În plus, proiectul ar putea include și un rover și un elicopter pentru a colecta probe de la o distanță mai mare de lander. Configurația misiunii este asemănătoare cu misiunea Mars Sample Return gândită de NASA, din care fac parte roverul Perseverance și elicopterul Ingenuity, aflate deja pe Marte. Planul inițial era ca NASA să aducă probe de roci marțiene în 2033, însă misiunea ar putea fi amânată din cauza costurilor ridicate. (LiveScience)
10. Inginerii NASA au dezvăluit cea mai probabilă cauză a accidentului suferit de elicopterul Ingenuity pe planeta Marte în 18 ianuarie 2024. Sistemul de navigație al elicopterului nu a știut să interpreteze corect o suprafață cu dune de nisip, motiv pentru care a estimat incorect viteza optimă de deplasare în plan orizontal. Din acest motiv, elicopterul a avut un impact dur pe panta unei dune de nisip, s-a inclinat și s-a răsturnat. În urma accidentului, elicopterul și-a pierdut unele dintre elice și nu a mai putut fi utilizat. (The Verge)