China s-a folosit de „big data” pentru a identifica și expune agenți CIA care operau în Europa și Africa – Cronica de Tehnologie

1. SUA vor ca instituțiile financiare, inclusiv serviciile de schimb pentru criptomonede, să colecteze și să păstreze datele tranzacțiilor realizate cu portofele digitale personale, pentru a le oferi guvernului în cazul în care acesta le cere. Reglementarea face parte dintr-o propunere legislativă care ar putea fi adoptată până la finalul mandatului administrației actuale. (Electronic Frontier Foundation)

2. China a identificat și expus agenți CIA care operau în Europa și Africa, furând mari cantități de date personale. Oficialii americani cred că Partidul Comunist Chinez vede accesul la date – colectate prin mijloace proprii sau furate – ca un mijloc de protejare a sistemului în fața amenințărilor interne și externe. (Foreign Policy)

3. Google și Facebook au decis să se ajute reciproc în cazul în care vor fi investigate pentru acordul de cooperare pe advertising –  este acuzația făcută în procesul intentat săptămâna trecută de 10 state americane. În acest proces, cele două companii sunt acuzate că s-au înțeles să nu concureze una cu cealaltă, pentru a-și proteja pozițiile în fața altor competitori. (WSJ)

4. Numărul băncilor digitale s-a triplat în ultimii trei ani, ajungând la aproape 300, dintre care aproximativ jumătate operează în Europa. Numai în 2019 au fost lansate 70 de noi bănci digitale. (Sifted)

5. Doar 10 mari branduri continuă boicotul, din cele peste 60 care au decis la un moment dat să întrerupă campaniile derulate pe Facebook. Chiar și cele 10 au continuat să cheltuiască prin intermediul unor instrumente Facebook alternative. (Gizmodo)

6. Surface Pro X 2020 primește aprecieri pentru construcție, autonomie și calitatea camerei web. Pe de altă parte, criticile vizează lipsa emulării pentru aplicațiile pe 64 de biți și prețul exagerat (în raport cu dotările tehnice), care trece de $1.100 cu tastatură. (Android Police)

7. SEC (Securities and Exchange Commission) dă în judecată Ripple și șefii companiei, Brad Garlinghouse și Chris Larsen. Aceștia sunt acuzați că au încălcat legea vânzând moneda virtuală XRP persoanelor fizice. (Coindesk)

8. Autoritățile din SUA, Germania, Franța, Elveția și Olanda au oprit funcționarea a trei VPN-uri folosite activ de infractori cibernetici, confiscând serverele și domeniile acestora. Mai bine de 10 ani, aceste servicii au fost folosite pentru atacuri cu ransomware, web skimming și altele. (ZDNet)

9. Vitezele 5G sunt aceleași sau chiar mai mici decât cele LTE la Verizon, arată testele. De vină ar fi tehnologia pe care operatorul american o folosește pentru a suplini rețeaua 5G cu canale 4G. Practic, Verizon a făcut asta pentru a afișa simbol de semnal 5G pe telefoane și în zonele în care nu are decât LTE. (PCMag)

10. Mai bine de o cincime din cele peste 120.000 de magazine care au făcut obiectul unui studiu recent folosesc serviciile Shopify pentru a înșela clienții și a le vinde acestora produse contrafăcute. Multe site-uri au ca scop doar colectarea de date personale, fără a avea intenția de a livra produsele listate. (FT)

Ți-ar mai putea plăcea
Comunicarea pe baza protocolului RCS dintre iPhone și telefoanele cu Android va fi criptată – Cronica de Tehnologie
Toyota și NTT vor investi peste $3.2 miliarde pentru a dezvolta sisteme de condus autonom de nivel 4 sau 5 până în 2028 – Cronica