China a publicat primele imagini cu sistemul spațial cu care vrea să trimită oameni pe Lună până în 2030 – Cronica Spațială
1. Cercetătorii au identificat o stea cu o masă de 200.000 de ori mai mare decât Soarele care “pierde” o masă echivalentă cu de trei ori masa Soarelui atunci când trece pe lângă o gaură neagră. În mod obișnuit, stelele care ajung în preajma unei găuri negre sunt practic “distruse” de puterea acesteia și se transformă în gaz, însă noua descoperire demonstrează că există și situații în care un astfel de fenomen este mult mai lent. Scena se petrece la 500 de milioane de ani-lumină de Pământ, în constelația Triangulum. (NASA)
2. Astronomii au descoperit un “balon” uriaș de galaxii care ar putea reprezenta rămășițe după Big Bang. Zona este localizată la 820 de ani-lumină depărtare de Pământ, are o lățime de un miliard de ani-lumină și este compusă din grupuri de roiuri de galaxii, iar în centru este un spațiu cu o lățime de 330 de milioane de ani-lumină în care nu există nimic. Existența unei astfel de “bule” a fost teoretizată de mai mult timp, însă este pentru prima oară când are loc o astfel de descoperire. (Space)
3. NASA a încheiat cu succes experimentul cu dispozitivul MOXIE trimis pe Marte împreună cu roverul Perseverance. De la amartizarea din 2021, dispozitivul a fost utilizat de 16 ori pentru a produce oxigen. În total, MOXIE a generat 122 de grame de oxigen, cantitate pe care un câine mic o inspiră în circa 10 ore. Cel mai eficient experiment a fost cel în care aparatul a generat 12 grame de oxigen pe oră cu o puritate de 98%, de două ori mai mult decât obiectivul stabilit de cercetători. MOXIE a produs oxigen printr-un proces electrochimic care separă un atom de oxigen din fiecare moleculă de dioxid de carbon pe care o “inspiră” din atmosfera planetei. Experimentul este important pentru că demonstrează că oamenii își vor putea produce propriul oxigen în cadrul unei viitoare misiuni cu echipaj uman pe Marte. (NASA)
4. India a anunțat că misiunea Chandrayaan-3 la Polul Sud al Lunii s-a încheiat cu succes. După ce a parcurs aproximativ 100 de metri pe solul lunar, roverul Pragyan a intrat în stand-by cu bateria încărcată complet, însă este puțin probabil să supraviețuiască nopții lunare, când se ating și -130 de grade Celsius. Cu toate acestea, cercetătorii indieni vor încerca să “trezească” roverul în 22 septembrie, la începutul unei noi zile lunare. (ISRO)
5. Elicopterul Ingenuity de pe planeta Marte a efectuat în 3 septembrie zborul cu numărul 57. De data aceasta, dispozitivul a parcurs 217 metri în plan orizontal, a urcat până la o altitudine de 10 metri și a atins o viteză maximă de 3 m/s. Durata totală a zborului a fost de 128,6 secunde. Rezultatele sunt în media celor obținute la precedentele zboruri. (NASA)
6. NASA a identificat locul în care s-a prăbușit pe Lună misiunea Luna 25 a Rusiei. Americanii au realizat o serie de imagini cu Lunar Reconnaissance Orbiter în zona cunoscută pentru aselenizare și le-au comparat cu cele din trecut, experiment în urma căruia au identificat un crater nou care cel mai probabil reprezintă locul prăbușirii. (NASA)
7. Japonia a lansat cu succes un telescop cu raze X pe orbită joasă a Pământului și un lander care urmează să aselenizeze. Telescopul cu raze X va avea rolul de a studia modul în care materia și energia se mișcă prin galaxii, în timp ce landerul lunar va avea un traseu mai puțin obișnuit: va parcurge o orbită în jurul Lunii, apoi se va îndepărta de sistemul Pământ-Lună și va reveni spre Luna peste circa 4 luni. Această opțiune a fost aleasă pentru că necesită mai puțin carburant și o masă mai mică pentru lander pentru că aselenizarea să aibă loc fără probleme. (SpaceNews)
8. China a publicat primele randari digitale cu naveta spațială și landerul pe care intenționează să le folosească cel târziu în anul 2030 pentru a trimite un echipaj uman pe Lună. Naveta spațială va include o capsulă pentru reintrarea în atmosfera terestră și un modul de serviciu, în timp ce landerul va fi compus dintr-un segment dedicat aselenizării și un segment de propulsie. Naveta spațială va putea trimite 3 astronauți pe orbita lunară, iar de acolo landerul va fi capabil să trimită pe Lună doi astronauți și un rover cu o masă de cel mult 200 de kilograme. (Universe Today)
9. Compania spațială franceză Arianespace a efectuat cu succes două teste pentru noua rachetă Ariane 6. Mai întâi, compania a derulat un test static de 680 de secunde pentru pornirea motorului celei de-a două trepte, pentru ca ulterior să efectueze un test static și pentru prima treaptă. Următorul test static este programat pentru luna octombrie și vizează prima treaptă. Ariane 6 va înlocui Ariane 5, care a fost deja scoasă din uz, însă prima lansare a fost amânată de mai multe ori și a determinat Agenția Spațială Europeană să folosească rachete Falcon 9 pentru lansarea unor misiuni. (Arianespace)
10. Compania privată SpaceX a efectuat în această săptămână al 62-lea zbor din acest an, ocazie cu care a doborât deja recordul stabilit anterior în 2022. Lansarea a avut loc în 3 septembrie, când o rachetă Falcon 9 a trimis pe orbită 21 de sateliți pentru serviciul Starlink. (LiveScience)