China a lansat primul set de instrucțiuni etice pentru dezvoltarea AI-ului – Cronica de Tehnologie

1. Denunțătorul din spatele mai multor dosare despre Facebook în presa americană a apărut în emisiunea 60 minutes. Frances Haugen, fost manager în cadrul companiei, spune că Facebook încurajează cu bună știință ura pentru a-și crește veniturile. Conform acesteia, în cadrul companie a exista un conflict legat de ceea ce este bine pentru public și ceea ce este bine pentru Facebook, cu câștig de cauză pentru cei din a doua tabără. (Profit.ro)

2. Hackerii au furat criptomonede, în perioada martie – mai, de la cel puțin 6.000 de utilizatori Coinbase. Aceștia au reușit să dobândească acces la conturi folosind o vulnerabilitate a sistemului recuperare a conturilor pe bază de SMS. Coinbase spune că, pentru a reuși acest atac, hackerii trebuie să fi cunoscut deja adresele de e-mail, parolele și numerele de telefon ale utilizatorilor, însă nu se știe de unde au fost obținute aceste date. (Reuters)

3. O idee pentru creșterea siguranței celor mici în mediul digital este implementare unor măsuri de protecție la nivel de dispozitiv. Apple, Google și alți producători ar putea introduce astfel de funcții la nivelul sistemului de operare, de unde să fie impuse unor aplicații precum Facebook, Instagram sau TikTok. (Protocol)

4. Google renunță să mai ofere conturi bancare sub brand propriu prin Google Pay, după ce anunțase această facilitate în urmă cu doi ani. Compania americană spune acum că va livra utilizatorilor soluțiile furnizate de instituții bancare, însă nu va mai fi și furnizorul acestora. (WSJ)

Bonus: Noul design al browser-ului Safari de macOS influențează negativ funcționalitatea acestuia – susține una din opiniile critice la adresa schimbărilor aduse de Apple. Chiar și cu noile facilități (tab-urile și bara de adrese aceeași linie + colorarea interfeței în funcție de tab-ul activ) dezactivate, Safari 15 creează confuzie pentru unii dintre utilizatorii obișnuiți cu vechea abordare. (Daring Fireball)

5. Microsoft a anunțat prețurile pentru Office 2021. Office Home and Student 2021 va costa $150, iar Office Home and Business 2021 va costa $250. Lansarea oficială va avea loc pe 5 octombrie, în aceeași zi cu Windows 11. (News.ro)

6. China, care își propune să devină lider pe zona de inteligență artificială până în 2030, a lansat primul set de instrucțiuni etice pentru dezvoltarea AI-ului. Acestea pun accent pe controlul datelor și drepturile utilizatorilor. (SCMP)

7. Robotul Astro, prezentat recent de Amazon, are abilități impresionante de deplasare și un design atrăgător. Utilitatea acestuia este, însă, pusă sub semnul întrebării. (Fast Company, Review)

8. Apple a lansat deja primul update pentru iOS 15. Acesta rezolvă problema autentificării cu Apple Watch pe iPhone 13 și alte bug-uri care nu sunt detaliate în log-ul oficial. (Profit.ro)

9. Apple ar fi renunțat la ideea lansării anul viitor a unei tablete iPad Air cu ecran OLED, din cauza costurilor și a unor probleme de calitate. Compania americană va lansa, totuși, în 2022, un iPad Pro cu ecran mini-LED de 11 inch. (MacRumors)

10. Luna viitoare, Apple este așteptată să prezinte primul MacBook Pro cu chipset-ul M1X. Vor exista două versiuni ale acestui cip, cu 10 nuclee, dintre care 8 de performanță și 2 de eficiență. Diferența se va face în ceea ce privește nucleele grafice – va fi o versiune cu 16 nuclee și alta cu 32 de nuclee grafice. (9to5mac)

 

Ți-ar mai putea plăcea
Rușii nu mai pot cumpăra aplicații de Android și nu mai pot face microtranzacții prin Play Store – Cronica de Tehnologie
Microsoft le-a cerut angajaților din China să renunțe la telefoanele cu Android și să folosească iPhone – Cronica de Tehnologie