China a depășit Statele Unite, devenind cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene – Cronica de Business
1. În trimestrul doi din 2021, valoarea exporturilor de bunuri ale UE către țările din afara blocului comunitar a fost ușor peste nivelul din primul trimestru din 2019, iar China a depășit Statele Unite, devenind cel mai mare partener comercial al Uniunii Europene, arată datele publicat de Oficiul European de Statistică. (Profit.ro)
2. Grupul rus Gazprom intenţionează ca luna viitoare să înceapă să livreze gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 2, una din cele mai controversate conducte de gaze din lume, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar. Debutul livrărilor de gaze prin Nord Stream 2 ar putea fi o veste bună pentru pieţele europene care se confruntă cu probleme de aprovizionarea cu gaze înainte de începutul iernii, iar preţurile au ajuns deja la un nivel record. (Digi24)
3. Lanțul de cafenele 5 To Go, fondat de Radu Savopol și Lucian Bădilă, semnează prima achiziție a unui lanț local de cafenele, prin preluarea operațiunilor Take Five Coffee din Constanța. Tranzacția a fost definitivată și vizează 3 dintre cele 4 cafenele ale antreprenorilor constănțeni. Astfel, grupul 5 to go își va consolida puternic prezența în oraș, ajungând la 7 unități deschise în Constanța. (Profit.ro)
4. Comerțul cu amănuntul și vânzările de bunuri de larg consum (FMCG) din Europa vor reveni pe creștere în 2021, după un an în care industria a fost zdruncinată din temelii de impactul Covid- 19, arată raportul “Navigating the New Reality: Retail and Consumer”, realizat de strategy&, departamentul de strategie globală din rețeaua PwC. (Hotnews)
5. Parlamentul din Ucraina a votat o lege care legalizează și reglementează cryptomonedele. (CNBC)
6. Intel ar putea investi în Europa până la 80 de miliarde de euro în următorii 10 ani, pentru a creşte capacitatea de producţie a cipurilor în regiune, urmând să deschidă şi o fabrică de semiconductori în Irlanda, pentru producătorii auto. (News.ro)
7. ByteDance, compania care deține TikTok, va lua un împrumut sindicalizat de maxim $5 miliarde pentru a-și refinanța o parte din datorii și a-și asigura banii necesări dezvoltării globale. Împrumutul vine în contextul în care compania a amânat pentru anul viitor listarea pe bursă. (TheInformation)
8. Indicele care măsoară inflația produselor fabricate în China a crescut cu 9,5% în august, comparativ cu august 2020. Este cel mai ridicat nivel înregistrat din august 2008. (CNBC)
9. Nvidia a solicitat miercuri acordul antitrust la Uniunii Europene pentru preluarea producătorului britanic de cipuri Arm, o tranzacţie în valoare de $54 de miliarde, potrivit unui document depus la Comisia Europeană. Este probabil că autorităţile europene de reglementare să exprime îngrijorări similare cu cele ale autorităţii britanice referitoare la această tranzacție. (News.ro)
10. JP Morgan a încheiat un acord strategic cu Volkswagen Financial Services, cu intenția de a dobândi o participație de control, de aproape 75%, asupra diviziei de plăți a producătorului auto german, operată de Volkswagen Payments. Platforma va continua să faciliteze plățile prin rețeaua Volkswagen, în sprijinul tuturor mărcilor grupului VW la nivel global. (Profit.ro)