Cheltuielile cu salariile bugetărilor au crescut cu 21% în primele cinci luni din 2024 – Cronica dimineții
1. Banca Națională a României a tăiat cu 0,25 puncte procentuale, la 6,75% rata dobânzii de politică monetară. În același pas au fost reduse și rata facilității de depozit, la 5,75%, și cea a facilității de credit, la 7,75%. Este prima scădere a dobânzilor BNR după ianuarie 2021. (Profit.ro)
2. Măsurile de limitare a numărului de firme care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor au avut impact, astfel cifra a continuat să scadă din 2023 până în 2024. Numărul de firme plătitoare de acest impozit era de 459.417 la finalul primului trimestru din 2024, cu 15% mai puține decât erau în decembrie 2023, conform datelor ANAF. În 2022, numărul acestor companii era de 876.182. (Hotnews)
3. Cheltuielile cu salariile bugetărilor au crescut cu 21% în primele cinci luni din 2024, mult peste programarea de la început de an, care prevedea o creştere de 11%. (Link)
4. Volumul comerțului cu amănuntul a crescut cu 0,3% în zona euro și cu 0,6% în Uniunea Europeană în luna mai, comparativ cu perioada similară din 2023, iar Luxemburg, Croația și România sunt statele membre UE cu cel mai semnificativ avans, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). (Profit.ro)
Din Cronica de Divertisment: Noul serial „Dexter: Original Sin” va fi disponibil în România pe platforma SkyShowtime. Producția este un prequel pentru celebrul serial „Dexter” produs între 2006-2013, iar acțiunea se petrece în 1991 și va prezenta modul în care Dexter, atunci în vârstă de 20 de ani, a comis prima lui crimă. Rolul lui Dexter este interpretat de Patrick Gibson. Pentru moment, noul serial nu are o dată de lansare. (Pagina de Seriale)
5. Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral au anunţat, vineri, că primul tronson de plajă nouă din lotul Neptun – Jupiter a fost deschis turiştilor, iar lucrările de înnisipare au fost finalizate în mai puţin de două săptămâni. (Digi24)
6. Economia Statelor Unite a adăugat 206.000 noi locuri de muncă în iunie. Șomajul a crescut la 4,1%. (WSJ)
7. Președintele Joe Biden a calificat din nou dezbaterea sa împotriva adversarului republican Donald Trump drept „un episod prost”, rămânând hotărât, așa cum a transmis într-un interviu acordat vineri postului ABC News, că este candidatul care îl va învinge pe Trump în alegerile din noiembrie. (News.ro)
8. Președintele rus Vladimir Putin a cerut vineri „retragerea totală” a trupelor ucrainene din regiunile pe care le revendică în timpul unei conferințe de presă comună cu premierul maghiar Viktor Orban, în care a spus că au discutat moduri de a soluționa conflictul din Ucraina. (Hotnews)
Din Cronica Sportivă: Franța – Spania este prima semifinală de la Euro2024. Franța a eliminat Portugalia la penalty-uri, 5-3, în sferturile Euro 2024. După 120 de minute a fost 0-0. Spaniei s-a calificat în semifinalele Euro 2024, după ce a învins Germania, la Stuttgart, scor 2-1. Au marcat: Olmo 51, Merino 119 / Wirtz 89.
9. Regele Charles al Marii Britanii i-a cerut liderului laburist Keir Stârmer să formeze un nou guvern, după ce Partidul Laburist a câştigat detaşat alegerile legislative. În primul său discurs, noul şef al guvernului de la Londra a declarat că Marea Britanie trebuie să îşi redescopere identitatea şi să treacă printr-o resetare mai amplă. (News.ro)
10. Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a depus cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii ”MIRCEA GEOANĂ 2024 PREŞEDINTE”. (News.ro)
Fotografia dimineții prezintă artificiile din New York City de 4 iulie, Ziua Independenței. Adam Gray/Getty Images: