CFR Călători introduce trenuri spre Varna, Sofia și Istanbul – Cronica de Turism

1. CFR Călători va introduce în 14 iunie trenuri internaționale cu plecare din București spre Varna (31 euro), Sofia (32 euro) și Istanbul (56 euro). Durata călătoriei este de aproximativ 10 ore pentru Varna și Sofia și de aproape 20 de ore pentru Istanbul, parțial pentru că trenurile ajung la Ruse prin Videle, întrucât linia ferată directă spre Giurgiu nu este încă inaugurată. (CFR Călători)

2. Aeroportul Timișoara a inaugurat un nou terminal pentru Plecări Externe. Acesta are o suprafață de circa 8.000 de metri pătrați, 6 filtre de securitate, 8 porți de îmbarcare, 18 ghișee de check-in și 3 porți pentru scanarea automată a documentelor. Noul terminalul completează astfel terminalul Sosiri Externe, care a fost inaugurat în 2021. (Boarding Pass)

3. Compania aeriană LOT va opera ruta Oradea – Varșovia începând din iunie 2024 cu o frecvență de patru zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă. Acesta devine doar a doua rută existentă pe aeroportul din Oradea, care mai este operat doar de Tarom cu curse zilnice spre București. (Boarding Pass)

4. Compania aeriană Animawings va opera șase rute din București spre destinații de vacanță din Grecia, Spania și Portugalia între iunie și septembrie. Astfel, vor exista zboruri regulate spre Kefalonia, Rhodos, Zakynthos și Corfu (Grecia), Palma de Mallorca (Spania) și Faro (Portugalia). (Boarding Pass)

5. Agenția de turism Christian Tour a anunțat că va opera zboruri charter spre Larnaca în sezonul estival începând din 7 iunie. Zborurile vor avea o frecvență săptămânală și vor avea loc în fiecare zi de vineri. (Aviation Headlines)

6. Barcelona a majorat taxa turistică de la 2,75 la 3,25 euro pe noapte începând din 1 aprilie. În plus, a fost introdusă și o taxă turistică regională care variază între 1,7 și 3,5 euro pe noapte și se aplică doar turiștilor care se cazează la hotelurile 4 stele și 5 stele sau în apartamente închiriate pe termen scurt. (Schengen Visa Info)

7. Numărul rezervărilor făcute de turiști în cadrul programului Înscrieri Timpurii Litoral 2024 găzduit de agenția de turism Litoralulromanesc a crescut cu 27% în perioada 1 octombrie 2023 – 31 martie 2024 comparativ cu perioada 1 octombrie 2022 – 31 martie 2023. (News.ro)

8. Aviația europeană a generat anul trecut 172 de milioane de tone de dioxid de carbon, cu 16% mai mult decât în 2022, potrivit unei analize realizate de compania Mabrian. Astfel, industria aeriană din Europa a generat 4% din cantitatea totală de dioxid de carbon emisă în Uniunea Europeană în 2023, iar primele 10 țări europene după numărul de călători sunt răspunzătoare pentru 84% din cantitatea totală de emisii. (Mabrian)

9. Compania de croaziere MSC Cruises a prezentat detalii despre interiorul celei mai noi nave de crozieră. Pasagerii vor putea alege între șapte „cartiere” distincte ale noii nave MSC World America, în funcție de propriile preferințe. Nava este în prezent în construcție, iar prima croazieră este programată în aprilie 2025. (CruiseHive)

10. Travelator propune o vacanță în Cipru pentru 199 de euro de persoană. Prețul este valabil pentru călătorie dus-întors cu Wizz Air pentru 69 de euro și 8 nopți de cazare în cameră dublă la Mandalena Hotel Apartments pentru 261 de euro. Perioada călătoriei este 18-26 mai. (Travelator)

Ți-ar mai putea plăcea
Casa din Viscri a regelui Charles al III-lea poate fi vizitată până în octombrie – Cronica de Turism
Vacanțele în Thassos, cu până la 10% mai scumpe în această vară – Cronica de Turism