CFR Călători a suspendat circulația a 7 trenuri care circulă spre Brașov și Constanța – Cronica de Turism

1. CFR Călători a suspendat pe termen nelimitat circulația pentru mai multe trenuri pe două rute turistice aglomerate. Astfel, au fost suspendate 4 dintre cele 28 de trenuri care circulă zilnic pe ruta București – Constanța și 3 dintre cele 44 de trenuri care circulă zilnic pe ruta București – Brașov. Decizia este justificată prin necesitatea de a reduce costurile de operare, sub pretextul că pasagerii au la dispoziție trenuri alternative la mai puțin de o oră față de trenurile suspendate. (Club Feroviar)

2. Ambasada Statelor Unite la București a publicat detaliile despre modul în care turiștii români vor putea călători fără viză în Statele Unite în cadrul programului Visa Waiver. Astfel, cetățenii români trebuie să solicite online o autorizație de călătorie în Statele Unite prin Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriei (Electronic System for Travel Authorization – ESTA). Autorizația este valabilă 2 ani și permite vizite multiple pentru șederi de până la 90 zile, iar taxa pentru eliberarea autorizației este de 21 de dolari (aproximativ 101 lei). În prezent, autoritățile americane actualizează sistemul ESTA și anticipează că românii vor putea aplica pentru autorizația de călătorie cel târziu din 31 martie 2025, însă data exactă va fi anunțată ulterior. (Hotnews)

3. Compania aeriană LOT va crește frecvența zborurilor pe ruta Cluj-Napoca – Varșovia în sezonul estival. Astfel, între 28 martie – 22 iunie ruta va fi operată în fiecare zi, iar între 23 iunie – 25 octombrie vor exista în total 9 zboruri pe săptămână, cu două zboruri programate în zilele de miercuri și joi. În prezent, pe această rută sunt 5 zboruri pe săptămână. (Aviation Headlines)

4. Compania aeriană Wizz Air va opera zboruri pe tura Cluj-Napoca – Castellon (Spania) începnd din 11 aprilie 2025. Zborurile vor avea loc în fiecare zi de luni și vineri, iar biletele au prețuri de pornire de 20 de euro pe sens. (Boarding Pass)

5. Plaja din stațiunea Costinești va fi extinsă cu o suprafață de 25 de hectare și va avea la finalizarea lucrărilor o lățime de 100 de metri și o lungime de 2,7 kilometri. În plus, proiectul prevede ridicarea a cinci diguri ca protecție împotriva furtunilor puternice. (Profit)

6. Grecia intenționează să interizică închirierea pe termen scurt în scop turistic în subsoluri fără geamuri și în depozite logistice și spații industriale convertite la spații de locuit, pentru a crește calitatea șederii pentru turiști. Legea va prevede că spațiile de închiriere în scop turistic trebuie să aibă lumină naturală, sistem de ventilație și aer condiționat. Proiectul urmează să fie votat în ianuarie. (Associated Press)

7. Alianța SkyTeam, din care fac parte companii aeriene precum Tarom, Air France sau KLM, a lansat un calculator online pentru ca pasagerii care fac parte din programul de loialitate să poată afla mai ușor beneficiile de care beneficiază, în funcție de compania aeriană cu care urmează să călătorească. (Business Traveller)

8. Sud-estul (2,4%) și sudul Asiei (1,6%) sunt regiunile globale care vor înregistra cele mai mari creșteri procentuale ale turismului în prima jumătate a acestui an comparativ cu prima jumătate a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Mabrian. În Europa sunt anticipate creșteri mai mici: 0,4% în sud, 0,3% în est și nord și 0,1% în vest. (Mabrian)

9. Cele mai multe turbulențe aeriene din Europa se înregistrează în timpul zborurilor care au ca punct de decolare sau aterizare un aeroport din Elveția, potrivit unei analize realizate de Turbli pe baza măsurătorilor atmosferice. Astfel, zborurile cu cele mai multe turbulențe în 2024 au fost Nice – Geneva, Nice – Zurich, Milan – Zurich, Milan – Lyon și Nice – Basel. (Euronews)

10. Compania aeriană Ryanair solicită limitarea consumului de alcool în aeroporturile din Uniunea Europeană la două băuturi alcoolice de persoană, pentru a evita producerea de incidente neplăcute în timpul zborurilor. Compania afirmă că regula se poate adopta ușor prin prezentarea boarding pass-ului, în același mod în care este limitată și cantitatea de bunuri ce poate fi achiziționată de la magazinele duty-free din aeroporturi. (Euronews)

Ți-ar mai putea plăcea
CFR Călători nu mai permite cumpărarea de bilete de la personalul de tren pe ruta București – Aeroport – Cronica de Turism
Bulgaria și Lituania elimină restricțiile, Germania le prelungește – Cronica de Turism