Cele mai îndrăgite 50 de cărți de către Nick Cave – Cronica de Carte

1. Cunoscutul muzician Nick Cave a publicat pe site-ul propriu, The Red Hand Files, alegerile sale pentru cele mai îndrăgite 50 de cărți. Printre acestea, se numără volume precum ”O lume se destramă”, de Chinua Achebe, ”Moby Dick”, de Herman Melville, ”Iată-mă”, de Jonathan Safran Foer, dar și nuvelele lui Cehov sau poeziile lui E. E. Cummings. (ActuaLitte)

2. Amazon a dat publicității lista celor mai bune cărți pentru prima parte a anului 2020, respectiv un top 20, dar și cele mai bune cărți pe 12 categorii diferite. Pe primele trei locuri, se regăsesc volumele ”The Girl with the Louding Voice”, de Abi Daré, ”Hidden Valley Road: Inside the Mind of an American Family”, de Robert Kolker și ”The Ballad of Songbirds and Snakes”, de Suzanne Collins. (BookRiot)

3. Știri pozitive din lumea literară:

-În Canada, mai mult de 130.000 de cărți vor fi distribuite gratuit, în această vară, copiilor între 0 și 10 ani (ActuaLitte);

-Încă o dată, scriitorul George R.R. Martin a oferit un termen în care va finaliza și publica cel de-al șaselea roman al seriei „A Song of Ice and Fire”, intitulat ”Winds of Winter: 2021 (News.ro);

-După redeschiderea librăriilor americane, noile statistici ale vânzărilor de carte arată încurajator. Astfel, până la data de 5 iunie 2020, vânzările cărților de literatură pentru adulți au crescut cu 1,5% față de nivelul din 2019, în ciuda restricțiilor provocate de pandemie. Cea mai vândută carte – ”A Ballad of Songbirds and Snakes”, cu 750.000 de exemplare doar în SUA (ActuaLitte);

-Peter Deng, un refugiat din Sudanul de Sud, care a stat un deceniu într-un lagăr de refugiați din Kenya, a deschis în Australia, la Perth, o editură independentă care are în centru literatura africană (SBS News).

4. ”Marea evadare”, o listă de 50 de cărți cu ajutorul cărora cititorii vor fi mai ușor ”transportați” în locuri frumoase în această vară, include volume precum ”Misterul Henri Pick”, de David Foenkinos (la noi, la Editura Nemira), ”The Mirror & the Light”, de Hilary Mantel, ”A Thousand Moons”, de Sebastian Barry și ”Little Eyes”, de Samanta Schweblin. (The Guardian)

5. Pentru că urmează vacanța de vară și lecturile obligatorii pentru copii, 21 de scriitori contemporani cunoscuți și-au împărtășit cărțile favorite din copilărie. Astfel, Joyce Carol Oates prefera Aventurile lui Alice în Țara Minunilor, Margaret Atwood a început cu Mama Gâscă și basmele Fraților Grimm, iar Marlon James îl iubea pe Oliver Twist. (Literary Hub)

6. ”Apa neagră”, de Joyce Carol Oates (la noi, la Editura Polirom), ”Talentatul domn Ripley”, de Patricia Highsmith (Editura Paladin) și ”Împăratul muștelor”, de William Golding (Editura Humanitas Fiction) se regăsesc printre cele mai interesante 5 romane scurte care au apa în centrul acțiunii. (BookMarks)

7. O călătorie virtuală în capitala Japoniei, Tokyo, prin intermediul cărților care se petrec în acest oraș, ne propune volume precum ”Visul numărul 9”, de David Mitchell (la noi, la Editura Humanitas Fiction), ”Afară”, de Natsuo Kirino (Editura Rao), ”Underground”, de Haruki Murakami și ”În supa miso”, de Ryu Murakami (ambele, la Editura Polirom). (The Guardian)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, o carte de vară, ”28 Summers”, de Elin Hilderbrand; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află ”How to Be an Antiracist”, de Ibram X. Kendi (a 8-a săptămână la rând). O singură altă noutate în top: ”Fast. Feast. Repeat”, de Gin Stephens, la categoria ”Advice, How-to & Miscellaneous”. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Luchian. Ochii, sufletul, mâna, de Veronica D. Niculescu, Editura Polirom

-Iași, Orașul florilor de tei, Editura Sedcom Libris

-Din Antarctica la Scărișoara. Pe urmele lui Emil Racoviță, de Cristian Lascu și Helmut Ignat, Editura Humanitas

-Roger Federer. Biografia, de René Stauffer, Editura Publica

-Peștele din noi – O călătorie în istoria de 3.5 miliarde de ani a corpului omenesc, de Neil Shubin, Editura Herald

-Sapiens. Cele mai recente descoperiri, de Silvana Condemi și François Savatier, Editura Humanitas

-Obiceiuri bune, obiceiuri rele, de Wendy Wood, Editura Publica

-Simfonia sălbatică, de Dan Brown, Editura Rao

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Celebrul autobuz din volumul ”Into the Wild”, semnat de Jon Krakauer, locul unde a murit de foame personajul principal (real) al acestuia, Chris McCandless, a fost mutat definitiv din Parcul Național din Alaska, din motive de securitate. Into the Wild a fost tradus cu titlul ”În sălbăticie” la Editura Humanitas Fiction (Washington Post);

-Au fost anunțate nominalizările Premiilor AntareSFest pentru cel mai bun volum SF semnat de un autor român, cea mai bună proză scurtă și cel mai bun debut. Printre autorii nominalizați: Ana Donțu, Flavius Ardelean, George Cornilă, Cristina Nemerovschi (Link);

-Cei șase finaliști ai prestigioaselor premii SF Arthur C. Clarke au fost anunțați: Charlie Jane Anders, Kameron Hurley, Arkady Martine, Namwali Serpell, Adrian Tchaikovsky și David Wellington (TOR);

-O sculptură în onoarea scriitorului J.D. Salinger a fost ridicată în Lituania, în apropierea locurilor unde au trăit strămoșii acestuia (Times of Israel);

-Următorul volum al romancierului Don DeLillo, ”The Silence”, va fi publicat în octombrie 2020, având ca fundal frica și izolarea socială (Associated Press).

Fotografia ediției: Cele mai bune cărți ale anului 2020, conform Amazon. Sursa: Twitter.

Ți-ar mai putea plăcea
Primul roman din universul Stranger Things, în traducere la Editura Nemira – Cronica de Carte
Mircea Cărtărescu, câștigător al premiului Prozart 2021 – Cronica de carte