Cele mai bune 50 de cărți horror din toate timpurile – Cronica de carte

1.  „IT”, de Stephen King (la noi, la Editura Nemira), „House of Leaves”, de Mark Z. Danielewski, „Casa bântuită”, de Shirley Jackson (Editura Litera) și „Shining”, de Stephen King (Editura Nemira) sunt în topul celor mai bune 50 de cărți horror din toate timpurile. (Esquire)

2. Romancierul Joshua Cohen (premiul pentru ficțiune pentru volumul „The Netanyahus”), artistul Winfred Rembert (premiul pentru biografie pentru volumul „Chasing Me to My Grave: An Artist’s Memoir of the Jim Crow South”) și poeta Diane Seuss (premiul de poezie pentru „frank: sonnets”) sunt printre câștigătorii prestigioaselor Premii Pulitzer pentru anul 2022, anunțate public în data de 9 mai. (New York Times

3. Consiliul Național al Elevilor a solicitat guvernului României să acorde educației măcar 4,7% din produsul intern brut, ridicându-ne astfel la media Uniunii Europene. Elevii au criticat estimarea trimisă de România către UE pentru bugetul până în 2025 pentru că ea prevede doar 2,3% din PIB pe an pentru învățământ, chiar mai puțin decât anul trecut. (News.ro)

4. Printre cele 30 de cărți pline de povești care ne pot inspira, recomandate pentru luna mai 2022 de către blogul Cărți, filme și alte pasiuni, regăsim cărți precum „Jurnal esenţial”, de Monica Lovinescu, „Celan. Am trăit, da”, de Cristian Fulaș, „Istoria lecturii”, de Alberto Manguel și „Vis de primăvară”, de Teru Miyamoto. (Link)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Platforma UrbanizeHub a lansat, în format PDF disponibil gratuit, volumul “Orașul Românesc 4.0”, în care 11 experți explică modul în care se vor transforma principalele orașe din România până în anul 2050 (Link); 

-Proiectul „Biblioteca imaginației”, creat de Dolly Parton, va dona cărți pentru 200 de copii refugiați în Londra, respectiv câte o carte în fiecare lună până când aceștia vor împlini cinci ani (The Guardian); 

-Cincizeci de bibliotecari pe biciclete au plecat într-o călătorie de peste 360 de kilometri prin Franța, pentru „demonstrarea rolului social al bibliotecilor, la intersecția dintre cultură și divertisment” (Livres Hebdo); 

-Sarah Ferguson, Ducesa de York, va lansa o ediție în format necartonat a cărții sale de debut, „Her Heart for a Compass”, cu scopul de a strânge bani pentru refugiații ucraineni de la granița Poloniei cu Ucraina (BookSeller).

Din Cronica dimineții: Aproape jumătate dintre elevi nu pot interpreta o informație și nu pot avea propriile idei, arată „Raportul național de literație”. Cifrele prezentate în cel mai recent studiu, care măsoară gradul de analfabetism funcțional, ne arată că 42 la sută dintre elevi nu pot înțelege cu adevărat un text. La polul opus, doar 11 la sută dintre copii au abilități depline la finalul anilor de studiu. (Digi24)

6. Academia Goncourt a dezvăluit nu mai puțin de patru autori câștigători ai premiilor sale de primăvară, acordate la categoriile Debut, Nuvelă, Biografie și Poezie. Astfel, Étienne Kern a câștigat premiul pentru debut, iar Jean-Michel Maulpoix a câștigat premiul pentru întreaga sa operă în domeniul poetic. (Livres Hebdo)

7. „Lanțul de aur”, de Cassandra Clare (la noi, la Editura Leda), „Legea lupilor”, de Leigh Bardugo (Editura Trei) și „Fată cuminte, răzbunare cruntă”, de Holly Jackson (Editura Leda) se află pe lista celor mai iubite 52 de romane young adult, recenzate pe platforma Goodreads, din ultimii doi ani. (Goodreads)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, romanul „Book Lovers”, de Emily Henry; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află tot o noutate, volumul „Killing the Killers”, de Bill O’Reilly și Martin Dugard, despre războiul global împotriva teroriștilor. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, volumul „This Will Not Pass”, de Jonathan Martin și Alexander Burns, despre primul an de președinție a lui Joe Biden. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Toate greșelile care se pot face, de Cătălin Pavel, Editura Humanitas

-Perfect nemulțumită, de Irina Bruma, Editura Cartier

-Cum iubim, antologie, Editura Vellant

-Pâine cu ceva. Amintiri, ca să se știe cum se trăia în comunismul oamenilor simpli, de Liliana Nechita, Editura Humanitas

-Persoana întâi singular, de Haruki Murakami, Editura Polirom

-Un teatru pentru visători, de Polly Samson, Editura Humanitas Fiction

-În căutarea timpului pierdut. În partea dinspre Swann (vol. I), de Marcel Proust, Editura Cartier

-1000 de creieri. O nouă teorie a inteligenței, de Jeff Hawkins, Editura Publica

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Editura Polirom anunță câștigătoarea Concursului de Debut al editurii, la secțiunea Proză, ediția 2022: Irina Anghel, Banchetul cerșetorilor (Citește-mă); 

-Oprah Daily a dezvăluit coperta următorului roman al lui Ian McEwan, „Lessons”, care va apărea în luna septembrie (Link); 

-Acum o săptămână a avut loc inaugurarea Centrului Bob Dylan din Tulsa, Oklahoma, un nou muzeu dedicat în întregime arhivelor – peste 100.000 de obiecte – ale laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, Bob Dylan (ActuaLitte); 

-Bono, solistul formației U2, va publica o carte de memorii, intitulată „Surrender”, în luna noiembrie 2022 (Literary Hub);

-Patricia Lockwood a câștigat Premiul Dylan Thomas, în valoare de 20.000 de lire sterline, acordat de Universitatea Swansea, pentru romanul ei de debut „No One Is Talking About This” (The Guardian).

Fotografia ediției: Fedir Shandor, profesor de turism și industrii ale ospitalității la universitatea din Ujhorod, Ucraina, predă cursurile studenților săi, de două luni, din tranșee. Sursa: Reddit.com.

 

Ți-ar mai putea plăcea
Cele mai așteptate 196 de cărți ale anului 2022 – Cronica de carte
Harry Potter este personajul din cărți care îi inspiră cel mai mult pe copii – Cronica de Carte