Cele mai bune 50 de cărți de memorii din ultimii 50 de ani – Cronica de Carte

1. Scriitorul suedez Stefan Ahnhem, autorul seriei Fabian Risk, și-a anunțat venirea în România la începutul lunii octombrie pentru o serie de întâlniri cu cititorii. În limba română, Ahnhem a fost tradus la Editura Litera, cu romanele Victimă fără chip (ianuarie 2019), Al nouălea mormânt (iunie 2019), urmând să apară în lunile următoare și al treilea volum al seriei de șase, Minus optsprezece grade. (Editura Litera)

2. România este ţară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Beijing, care se va desfășura în perioada 21-25 august. În capitala chineză, țara noastră va fi reprezentată de aproximativ 40 de scriitori şi editori. (Adevărul)

3. Colson Whitehead este primul romancier aflat pe coperta revistei Time, după o pauză de 10 ani, într-o serie de articole cu un titlu sugestiv, ”Povestitorul Americii”. În 2010, pe coperta revistei Time a apărut Jonathan Franzen, iar în 2000, cu 10 ani mai devreme, Stephen King. În limba română, Colson Whitehead a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, cu romanul ”Ruta subterană”. (LitHub)

4. Într-un clasament al celor mai valoroase 50 de cărți de memorii publicate în ultimii 50 de ani, realizat de trei critici de la The New York Times, pe primul loc se regăsește ”FierceAttachments”, de Vivian Gornick, critic și jurnalist american. Printre autorii din acest top se numără Amos Oz, Philip Roth, Barack Obama, J.M. Coetzee, Keith Richards sau MarjaneSatrapi. (New York Times)

5. Din cele 25 cele mai vândute cărți ale primei jumătăți a anului, în SUA, doar opt sunt publicate în 2019. Pe primul loc, într-un clasament furnizat de Publishers Weekly, se află romanul “Where the Crawdads Sing”, de Delia Owens, cu peste 900.000 de exemplare; în apropiere, pe locul 2, memoriile lui Michelle Obama (aproximativ 890.000 de cărți vândute); următoarele 5 cărți se învârt în jurul a 500.000 de exemplare. (Publishers Weekly)

6. Într-un sondaj complex organizat de Scholastic, bazat pe răspunsurile copiilor între 6-17 ani și ale părinților acestora, 94% dintre aceștia din urmă consideră că cititul în timpul verii îi poate ajuta pe copii de-a lungul anului școlar. Alte date reieșite din studiu: procentul copiilor care nu citesc deloc a crescut foarte mult, în vara 2018, circa o treime dintre adolescenții între 15-17 ani necitind nicio carte; 59% dintre copii adoră să citească în timpul verii. (Scholastic)

7. Premii literare:

– Cel mai important premiu literar din Italia, Premiul Strega, supranumit și Goncourt-ul italian, a ajuns în 2019 la Antonio Scurati, autorul unui controversat și incitant roman, ”M. il figlio delsecolo”. Volumul premiat are 848 de pagini, este prima parte a unei trilogii și relatează viața lui Benito Mussolini din perioada 1919-1925. (ActuaLitte)

– Lukas Bärfuss a devenit al patrulea autor elvețian de limbă germană care a câștigat Premiul Georg Büchner, unul dintre cele mai prestigioase distincții pentru literatura de limbă germană (SwissInfo)

– Lesley Nneka Arimah a câștigat a 20-a ediție a Premiului Caine pentru Scriitorii Africani, pentru povestirea ”Skinned”. Premiul datează din anul 2000 și este decernat anual unui scriitor african de proză scurtă în limba engleză, fiind în valoare de 10.000 de lire sterline. (The Guardian Nigeria)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times:la categoria Fiction,  ”Where theCrawdads Sing”, de Delia Owens, este tot pe primul loc (a 43-a săptămână în top); la categoria Non-Fiction, ”Educated”, de Tara Westover este la a 72-a săptămână în top, volumul fiind tradus și la noi, cu titlul ”Învățare”, la Editura Publica. Printre noutăți, ”EvvieDrake Starts Over”, de Linda Holmes, la categoria ficțiune, a ajuns pe locul 4 , fiind un roman tipic american, despre viața romanțioasă a unui fost jucător de fotbal american. (New York Times)

9. Recomandări autori români, apariții noi sau reeditări:

– Eroi și victime. România și memoria celor două războaie mondiale, de Maria Bucur, Editura Polirom

– 1001 de nopți: Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar (vol. 1), cu Ilustrații de Ana Alfianu, Editura Humanitas Junior

– Frica de umbra mea, de Cezar Paul-Bădescu, Editura Polirom

10. Recomandări autori străini în traducere românească, apariții noi sau reeditări:

– Dincolo de limita aceasta…biletul își pierde valabilitatea, de Romain Gary, Editura Humanitas Fiction

– Cronică din Travnik, de Ivo Andric, Editura Polirom

– Titani ai istoriei. Giganții care ne-au modelat lumea, de Simon Sebag Montefiore, EditureLitera

– Eu și masa. Stephen Hendry, autobiografia, Editura Publica

Fotografia ediției: Colson Whitehead pe coperta revistei Time. Sursa: Literary Hub.

Ți-ar mai putea plăcea
Între 1 și 5 iunie, va avea loc Salonul Internațional de Carte Bookfest 2022 – Cronica de carte
Ce-au citit românii în 2023, conform Libris.ro – Cronica de Carte