Cele mai bune 100 de cărți young adult ale tuturor timpurilor – Cronica de carte

1. Revista Time a realizat un top al celor mai bune 100 de cărți young adult ale tuturor timpurilor, în ordine cronologică, începând cu cele care au apărut în anii 1800. Printre titlurile aflate în acest top, se numără volume precum „De veghe în lanul de secară”, de J.D. Salinger, „Persepolis”, de Marjane Satrapi, „Hoțul de cărți”, de Markus Zusak și „Sub aceeași stea”, de John Green. (Time)

2. „Istoria secretă”, de Donna Tartt (la noi, la Editura Litera), „Drumul”, de Cormac McCarthy (Editura Humanitas Fiction), „O insulă prea mică”, de Andrea Levy (Editura Leda) și „Zei americani”, de Neil Gaiman (Editura Paladin) se află printre cele 11 cărți contemporane care au devenit deja clasice și care ar trebui să existe în fiecare bibliotecă. (Mental Floss)

3. Editorii PostModern ne propun o listă a celor 101 cărţi de citit într-o viaţă, din literatura altor ţări, o listă subiectivă, care să invite la discuţii și la alte recomandări. Printre cărțile menționate aici, regăsim cărți ale autorilor italieni (cum ar fi „Nuvele pentru un an”, de Luigi Pirandello), spanioli („Abel Sanchez. Sfântul Emanuel cel Bun”, de Miguel de Unamuno) sau balcanici („Ascensiunea”, de Nikos Kazantzakis). (Postmodern)

4. 23 de reprezentanțe permanente ale țărilor membre la Uniunea Europeană au făcut recomandări de cărți de citit în această vară, în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „Cititori europeni”, sub îndemnul „Călătorește în Europa prin intermediul literaturii”. Recomandarea României este „Orbitor”, de Mircea Cărtărescu. (Link)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-„Super! Sunt un gândac!”, cartea pentru copii semnată de scriitorul român Ciprian Măceșaru, a apărut în Ungaria, la Editura Szépirodalmi Figyelő, din Budapesta, traducerea fiind semnată de Andrieş Andreea, Gódza Csilla Boglárka și Makkai T. Csilla (Link); 

-O nouă carte, împrumutată acum 50 de ani, s-a întors la biblioteca din Plymouth (SUA), însoțită de o scrisoare de scuze și de o bancnotă de 20 de dolari. E vorba despre un exemplar din 1967 al volumului „Coins You Can Collect”, de Burton Hobson (ABC7); 

-Același lucru s-a întâmplat și cu un volum de poezii semnat E.E. Cummings, care a fost returnat tot după 50 de ani, în Cleveland Heights, Ohio. De data aceasta, cu o bancnotă de 2 dolari ieșită din circulație (Mental Floss); 

-Arhivele dispărute timp de aproape 80 de ani ale scriitorului Louis-Ferdinand Céline au fost regăsite, conținând mii de pagini scrise de acesta (inclusiv un roman neterminat). Ele urmează să fie inventariate și publicate în viitorul apropiat (ActuaLitte); 

-După ce elevul de 10 ani, Simeon Hudson, a văzut  că un prieten era hărțuit la școală și era numit „tocilar”, a scris o carte pentru a ajuta la oprirea bullying-ului. Cu ajutorul mamei sale, Candace Hudson, Simeon a scris volumul „Harry and His Big Nose”, care este acum disponibil pentru cumpărare. Acum Simeon are 12 ani și se pregătește să scrie al doilea volum, intitulat „Harry and His Hygiene” (KLTV); 

-Mii de cărți pentru copii au fost ascunse intenționat în Țara Galilor și așteaptă să fie găsite de copiii din întreaga țară (Wales Online);

-În China, piața cărților a început să crească din nou în prima jumătate a anului 2021, o creștere cu 11,45% față de aceeași perioadă a anului anterior și cu 1,08% față de anul 2019. Creșterea vine mai ales din vânzările mari de cărți din online (Livres Hebdo).

Din Cronica dimineții: La mai bine de 80 de ani de la apariția sa în revistele DC, Robin, ajutorul lui Batman, apare ca fiind gay în Batman: Urban Legends. În trecut, Robin a avut întâlniri cu o femeie superhero. În decembrie, anul trecut, s-a anunțat că următorul erou din seria Batman va fi negru. (The Guardian)

6. Centrul PEN din Belarus a fost dizolvat, prin decizia Curții Supreme din Minsk. Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură, este membră a PEN Belarus şi vicepreşedintă a PEN International, asociație care apără libertatea de exprimare a scriitorilor din întreaga lume. Alături de alte 184 de organizații neguvernamentale, Centrul PEN din Belarus a fost identificat ca o structură care reprezintă „ o amenințare potențială pentru țară ” de către Curtea Supremă de la Minsk. (ActuaLitte)

7. Ce se întâmplă când obsesia pentru rețelele sociale devine toxică? La această întrebare, poate răspunde unul dintre cele 9 romane despre crearea identității în online, printre care se numără „Sora mea, ucigașă în serie”, de Oyinkan Braithwaite (la noi, la Editura Art), „Oglinda care deformează”, de Jia Tolentino (Editura Litera) și „No One is Talking About This”, de Patricia Lockwood. (Electric Literature)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, noul volum al lui Stephen King, „Billy Summers”; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află volumul „American Marxism”, de Mark R. Levin (a patra săptămână în top), în care realizatorul Fox News vorbește despre schimbările climatice și activismul social. O noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, respectiv „Here, Tight Matters”, de Alexander Vindman, memoriile fostului locotenent colonel din armata SUA. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române, de Mihai Zamfir, Editura Polirom

-Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului, de Jan Matti Dollbaum, Morvan Lallouet și Ben Noble, Editura Corint

-Noile Drumuri ale Mătăsii. Prezentul și viitorul lumii, de Peter Frankopan, Editura Trei

-Și copiii copiilor lor, de Nicholas Mathieu, Editura Art

-Norocul scriitorului, de David Lodge, Editura Polirom

-Legile fundamentale ale imbecilității umane, de Carlo M. Cipolla, Editura Humanitas

-Imperii islamice. 15 orașe care definesc o civilizație, de Justin Marozzi, Editura Litera

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Editura Mills & Boon a confirmat că va publica o a doua carte semnată de Sarah Ferguson, ducesa de York, la doar câteva zile după ce a fost publicat primul său roman, „Her Heart for a Compass” (BookSeller); 

-O ecranizare a romanului „Sag Harbor”, semnat de Colson Whitehead, este în lucru la HBO Max, sub forma unui serial (Livres Hebdo); 

-Peter Sloterdijk, filosof și eseist german, a primit Premiul European pentru Cultură Politică 2021 (ActuaLitte); 

-Dolly Parton (aflată la prima sa carte) și James Patterson vor face echipă și vor scrie împreună un roman despre o tânără care vine la Nashville pentru a-și urma visul de a fi parte din industria muzicală. Volumul va apărea în 2022, împreună cu un album semnat de Dolly Parton, cu cântece inspirate de carte (New York Times).

Fotografia ediției: Dolly Parton, James Patterson și coperta volumului scris de aceștia. Sursă: New York Times.

 

Ți-ar mai putea plăcea
”Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee, cea mai apreciată carte clasică – Cronica de Carte
Cele mai bune 116 cărți de citit în 2021 – Cronica de carte