Cătălin Cîrstoiu: Mandatul este pe masa coaliției. Am fost cam singur în precampania asta – Cronica serii

1. Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, anul trecut, în scădere față de anul anterior cu 0,1 puncte procentuale, peste 50% dintre persoanele ocupate lucrând în sectorul de servicii, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. (Profit.ro)

2. Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat vineri, la inaugurarea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgenţă din Iaşi, că este vorba despre cea mai importantă investiţie din ultimii 30 de ani din Moldova, el arătându-se convins că investiţia va fi gata în patru ani. (News.ro)

3. Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliției şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. (News.ro)

4. Israelul a atacat, cu drone, Iranul vineri dimineață, într-un atac limitat care ar fi provocat puține daune. Presa de stat iraniană a confirmat că un atac a avut loc în orașul Isfahan, susținând că a eșuat. (Bloomberg)

Din Cronica de Tehnologie: La cererea guvernului chinez, Apple a eliminat WhatsApp și Threads din versiunea pentru China a magazinului său de aplicații. Autoritățile chineze au invocat, pentru această decizie, motive legate de securitatea națională. (News.ro)

5. Statele membre NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea în Ucraina a unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare – inclusiv baterii de tip PATRIOT -, a anunţat vineri secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. (News.ro)

6. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a vorbit despre războiul din Ucraina și despre posibile discuții de pace. Acesta spune că ucrainenii trebuie să accepte „noile realități” și că în cazul unor negocieri Rusia nu va anunța încetarea focului pe front. „Cele patru noi regiuni ale noastre – regiunile ocupate – sunt pământurile noastre primordiale. Să fie clar pentru toată lumea”, a adăugat el. (Digi24)

7. Prima luptă cunoscută din lume între un pilot uman și un avion de luptă controlat de inteligența artificială a avut loc în California, a anunțat armata americană. În cadrul unui exercițiu desfășurat deasupra bazei militare aeriene Edwards, cele două avioane de luptă F-16 a zburat cu viteze de până la 1.200 km/h și s-a apropiat până la 600 de metri în timpul luptei aeriene. (G4Media)

8. Mark Zuckerberg, CEO-ul Meta/Facebook, l-a depășit pe Elon Musk și a devenit a treia cea mai bogată persoană din lume. Elon Musk și-a diminuat averea cu aproximat $55 miliarde în ultimele luni. Joi, prețul acțiunilor Tesla a atins cel mai redus nivel din ultimul an. (Bloomberg)

Din Cronica de Divertisment: Premiera săptămânii în cinematografele din România este documentarul sportiv „Nasty” despre viața și cariera jucătorului de tenis Ilie Năstase, cu accent pe performanțele obținute în anii ‘70. Documentarul este regizat de Tudor Giurgiu.

9. Organizația Mondială a Sănătății (OMD) reîncadrează COVID-19 și alte boli respiratorii. Boala care a generat pandemia, împreună cu gripă, rujeola, sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și tuberculoză, vor fi numiți acum „patogeni care se transmit prin aer”. (QZ)

10. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei. El a venit cu un tricou pe care era scris ”Je suis Peppa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. Primarul a precizat că va câştiga alegerile cu 42%.

Ți-ar mai putea plăcea
PSD a acumulat datorii de aproximativ 15 milioane de euro – Cronica serii
Cronica serii – Sindicaliștii anunță grevă generală la metrou începând de miercuri dimineață