Câştigătorul Premiului Naţional de Proză “Ziarul de Iaşi” este scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu – Cronica de Carte

1. Câştigătorul Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” pentru cea mai bună carte a anului 2022 este Bogdan-Alexandru Stănescu, care a primit acest premiu pentru Abraxas, volum apărut la Editura Polirom. Premiul pentru debut a fost acordat Maricicăi Munteanu, pentru volumul Gruparea de la „Viața românească”. O literatură a spațiului și comunității, apărut la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. (Ziarul de Iași)

2. Conform Raportului Național de Literație, din 3 milioane de copii, doar 330.000 de copii reuşesc să citească şi să înţeleagă ceea ce citesc. Gradul de alfabetizare al elevilor cu vârsta între 6-14 ani este scăzut, 42% dintre elevi plasându-se în zona „nefuncţional” (analfabetism), 47% în zona „minim funcţional’” şi doar 11% în zona „funcţional”. (News.ro

3. “Orbitor. Aripa dreaptă”, de Mircea Cărtărescu, a primit Premiul Național al Criticii spaniole pentru cea mai bună carte străină publicată anul trecut în Spania. Volumul a apărut la Editura Impedimenta, în traducerea semnată de Marian Ochoa de Eribe. (Diario de Sevilla

4. Un roman inedit semnat de Gabriel García Márquez, descoperit în arhivele scriitorului de la Universitatea Texas, va fi publicat anul viitor în America de Sud sub titlul de „En agosto nos vemos”, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la moartea autorului. (The Guardian)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Cercetătorii de la Universitatea de Vest din Timișoara au creat Atlasul Geografic General Tactil al României, destinat elevilor cu probleme de vedere. Reprezentarea cartografică a fost făcută ținând cont permanent de principiile specifice realizării hărților tactile pentru nevăzători. S-a acordat o mare atenție selecției elementelor din hartă, generalizării și economiei tactile, astfel încât harta să poată spune o poveste fără dificultate și fără confuzii (Link); 

-Profesorii Bodea György, Csavar Mária și Dobra Judit și bibliotecara Liliana Pîntea sunt printre laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație, ediția a 13-a (Link); 

-Violeta Niță a înființat în urmă cu zece ani Centrul de Meditații și Dezvoltare Personală din București, iar în acest an a lansat aplicația „Aleg liceu”, ca să-i ajute pe elevi să meargă la sigur la admitere (Școala9); 

-Administraţia Fondului Cultural Naţional a anunțat lansarea sesiunii de finanţare a proiectelor editorial, cu o alocare bugetară de 2 milioane de lei, dedicată susţinerii proiectelor ce se înscriu în secţiunile: carte (inclusiv ediţii critice), reviste şi publicaţii culturale, ediţii de poezie (News.ro); 

-În ultima perioadă, numărul librăriilor a crescut în Ucraina, iar locuitorii țării citesc mai mult (The Guardian); 

-Cărți gratuite de colorat pentru adulți pentru copii de la aproape 100 de muzee și biblioteci din toată lumea (Open Culture).

6. „În aerul rarefiat”, de  Jon Krakauer (la noi, la Editura Humanitas Fiction), „Grădina de ciment”, de  Ian McEwan (Editura Polirom), „Istoria secretă”, de Donna Tartt (Editura Litera) și „Pe patul de moarte”, de William Faulkner (Editura Art), sunt printre cele 96 de cărți pe care renumitul autor Stephen King le recomandă drept lecturi obligatorii celor care speră să devină scriitori. (Open Culture)

7. Asociația Bibliotecilor din SUA a anunțat lista anuală a celor mai cenzurate 10 volume din anul precedent, mai ales în școlile și bibliotecile americane, pe care s-au aflat în 2022 13 volume. Pe primele trei locuri se află volumele „Gender Queer”, de Maia Kobabe, „All Boys Aren’t Blue”, de George M. Johnson, și „The Bluest Eye”, de Toni Morrison. (Publishers Weekly)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, respectiv „Happy Place”, de Emily Henry; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află, pentru a doua săptămână consecutivă, volumul „The Wager”, de David Grann, despre supraviețuitorii unei nave britanice naufragiate. O altă noutate interesantă în top, la categoria hardcover non-ficțiune, respectiv „Don’t Tell Anybody the Secrets I Told You”, aparținând cântăreței Lucinda Williams. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Mâine, când ne-am întâlnit, de Doru Preda, Editura Nemira

-Viața obligatorie/ Compulsory Life, de Florin Mugur, Editura Tracus Arte

-Biserica de stat sau biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, de Oliver Jens Schmitt, Editura Humanitas

-Cioran și Securitatea, de Stelian Tănase, Editura Cuantic

-Evadatul de la Auschwitz. Povestea lui Rudolf Vrba, de Jonathan Freedland, Editura Polirom

-Cum se fac lucrurile mari, de Bent Flyvbjerg și Dan Gardner, Editura Publica

-Refugiul timpului, de Gheorghi Gospodinov, Editura Pandora M

-Calul de lut, de Anuradha Roy, Editura Humanitas Fiction

-Oamenii țarului nostru, de Ludmila Ulițkaia, Editura Humanitas Fiction

10. Pe scurt, din lumea literară:

-O colecție de texte inedite din jurnalul lui Amy Winehouse, versuri scrise de mână și fotografii personale vor fi făcute publice în această vară sub forma unui volum intitulat „Amy Winehouse: In Her Words” (The Guardian); 

-Scriitorul Neil Gaiman va lansa primul său album de muzică, respectiv o colecție de proză și poezie pusă pe muzică de grupul australian FourPlay (Literary Hub); 

-Platforma TikTok are de gând să lanseze o editură cu numele de „8th Note Press” (Business Insider); 

-Scriitorul american James Patterson a ajuns la o bornă importantă, respectiv la o cifră de vânzări de 100 de milioane de cărți vândute (Publishers Weekly); 

-Editura Canongate va publica o biografie a pionierilor jazz-ului Miles Davis, John Coltrane și Bill Evans, semnată de James Kaplan (BookSeller); 

-De ce găsim sexy pe cineva care citește? (The Conversation)

Fotografia ediției: Una dintre paginile Atlasului Geografic General Tactil al României, destinat elevilor cu probleme de vedere și creat de cercetătorii de la Universitatea de Vest din Timișoara. Sursa: Uvt.ro.

Ți-ar mai putea plăcea
Alina Purcaru, Raluca Boantă, Sașa Zare, Ruxandra Câmpeanu și Mihnea Bâlici, laureații Premiilor Gala Tinerilor Scriitori – Cronica de carte
Au fost anunțate nominalizările la Premiile Observator cultural 2021 – Cronica de carte