Candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de Biroul Electoral Central – Cronica dimineții

1. Mitingul „EuRo Manifest” a avut loc, sâmbătă seara, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde a fost prezentat Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate domeniile de activitate. Aproximativ 10.000 de persoane au participat la manifestația din București. (G4Media)

2. România ocupă al patrulea loc între migranții care au primit cetățenie în Uniunea Europeană în 2023, conform ultimelor date. 1,1 milioane de cetățeni au primit cetățenia unei țări din Uniunea Europeană. Cei mai mulți au fost din Siria, Maroc, Albania și România, cu 37.200 de români care și-au obținut altă cetățenie în UE. (Profit.ro)

3. O investigaţie privind utilizarea de către Republica Democratică Congo a sute de luptători români dezvăluie modul în care o operaţiune dezorganizată cu recruţi neantrenaţi a devenit un „circ” mortal, scrie The Guardian. Șeful lor, Horațiu Potra, este fugit din România, după ce autoritățile au decis să-l aresteze în dosarul în care este implicat și Călin Georgescu. (Hotnews)

Din Cronica Spațială: Cercetătorii de la Universitatea Curtin din Perth (Australia) au descoperit un crater de impact în Australia care a fost estimat la 3,5 miliarde de ani. Astfel, acesta a devenit cel mai vechi crater de impact al Pământului cu un asteroid descoperit până în prezent. Precedentul „record” era deținut de craterul Yarrabubba situat tot în Australia, estimat la 2,2 miliarde de ani. (Curtin University)

4. Compania sud-coreeană Hanwha intenționează să construiască, în doi ani, o fabrică de armament în județul Dâmbovița, perspectiva fiind ca aceasta să devină un hub regional pentru componente, mentenanță și reparații, a declarat Michael Coulter, CEO Hanwha Global Defense. (Profit.ro)

5. Candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de Biroul Electoral Central. Instituția a precizat că decizia a fost adoptată luând în considerare hotărârea Curții Constituționale a României de anul trecut, prin care președintei partidului SOS România i-a fost interzisă candidatura la alegerile prezidențiale. (Hotnews)

6. Autoritățile chineze au crescut presiunea asupra holdingului CK Hutchison în legătură cu planul de a-și vinde pachetul de acțiuni din porturile din Panama. Biroul pentru Afaceri din Hong Kong și Macao a republicat sâmbătă un comentariu publicat inițial în publicația Ta Kung Pao, susținând că vânzarea planificată a porturilor către un grup de firme americane a stârnit îngrijorări profunde în rândul populației chineze și a pus sub semnul întrebării dacă acordul dăunează Chinei. (Bloomberg)

Promo: 5 femei remarcabile care au revoluționat arhitectura și designul. (CasaLux)

7. Peste 100.000 de persoane s-au adunat sâmbătă în centrul orașului Belgrad pentru a protesta împotriva guvernului condus de președintele Aleksandar Vucic, în cel mai mare miting din istoria recentă a Serbiei. (Bloomberg)

8. O pilulă contraceptivă experimentală fără hormoni pentru bărbaţi pare să fie sigură pe baza primelor studii pe oameni. Pilula a prevenit cu succes producţia de spermatozoizi în studiile pe mamifere, potrivit companiei care o dezvoltă. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Selecţionerul Mircea Lucescu a convocat 26 de fotbaliști, pentru meciurile cu Bosnia-Herțegovina și San Marino, din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Jucătorii aleși pot fi văzuți aici.

9. Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship, de la SpaceX, va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus. Musk a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. (Digi24)

10. Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC) (News.ro). Președintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candidatură este una de conjunctură, noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime”. (News.ro)

Extra: Laura Muller a devenit prima femeie care lucrează ca inginer de cursă în Formula 1. Muller a fost vocea din casca pilotului Esteban Ocon în timpul sesiunilor de antrenament, de vineri, pentru debutul sezonului în Formula 1, cu Marele Premiu al Australiei. (Digi24)

Fotografia dimineții este de la „EuRo Manifestul” din Piața Victoriei. Octav Ganea / Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Fitch confirmă ratingul de ţară al României la „BBB minus” cu perspectivă stabilă – Cronica dimineții
Sondaj Gallup: România se află pe locul 9 în lume după procentul populației adulte care are “great jobs” – Cronica dimineții