Canada a cerut închiderea diviziei locale a TikTok, invocând riscuri de securitate națională – Cronica de Tehnologie
1. Noul mandat al lui Donald Trump la Casa Albă este așteptat să aducă schimbări semnificative pentru industriile și companiile de tehnologie. Printre altele, experții cred că vor fi mai puține investigații antitrust, că va accelera dezvoltarea AI-ului, va crește, din nou, zona crypto și, nu în ultimul rând, companiile lui Elon Musk vor avea numai de câștigat. (NY Times)
2. Nvidia a depășit, din nou, Apple și a devenit cea mai valoroasă companie din lume. După ce valoarea acțiunilor a ajuns miercuri la $139.93, Nvidia a atins o capitalizare de $3.43 mii de miliarde, în vreme ce Apple valorează $3.38 mii de miliarde. (Profit.ro)
3. Industria crypto a pompat $135 de milioane în campania electorală din Statele Unite. Efortul a dat roade, după ce, atât în Casa Reprezentanților (253 la 115), cât și în Senat (16 la 12), au fost votați mai mulți politicieni pro-crypto decât anti. (NY Times)
4. Angajații companiilor de inteligență artificială cer protecții legale specifice whistleblowerilor pentru a putea avertiza în legătură cu riscurile pe care aceste tehnologii le presupun. Asta deoarece, susțin aceștia, nu pot face dezvăluiri în conformitate cu legea actuală. (Bloomberg)
5. Canada a cerut închiderea diviziei locale a TikTok, invocând riscuri de securitate națională. Asta nu înseamnă că accesul utilizatorilor la platformă va fi blocat, anunță guvernul. (Reuters)
6. Polymarket și celelalte platforme de predicții bazate pe blockchain consideră rezultatul alegerilor din Statele Unite o mare victorie proprie. Asta deoarece, în contrast cu sondajele și televiziunile, acestea l-au dat drept câștigător clar pe Donald Trump. (CoinDesk)
7. OpenAI a cumpărat domeniul chat.com, unul dintre cele mai vechi domenii online, înregistrat în septembrie 1996. Acesta redirecționează deja către ChatGPT. (TechCrunch)
8. Arabia Saudită plănuiește un nou proiect de inteligență artificială cu o finanțare de până la $100 de miliarde. Pentru a rivaliza cu Emiratele Arabe Unite, saudiții vor să construiască centre de date, startup-uri și alte infrastructuri necesare tehnologiilor de AI. (Bloomberg)
9. Procesorul Ryzen 7 9800X3D ($479) aduce un spor de performanță care mărește și mai mult decalajul dintre AMD și Intel. Acesta este recomandat în special pentru gameri, dar și pentru scopuri creative și sarcini de zi cu zi. (The Verge, review)
10. Următoarea versiune a consolei Switch va rula jocurile dezvoltate pentru modelul actual, anunță Nintendo, fără să spună când va fi lansată. Până acum, au fost vândute 146 de milioane de console Switch, în vreme ce Switch Online are în jur de 34 de milioane de abonați. (The Verge)