Călin Georgescu și Elena Lasconi sunt în turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ciucă și Ciolacu și-au dat demisia – Cronica serii
1. Potrivit rezultatelor finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale, publicate după centralizarea voturilor din toate secţiile de votare din ţară şi străinătate, pe primul loc s-a clasat independentul Călin Georgescu, care a obţinut 2.120.404 de voturi, reprezentând 22,94 %, urmat de Elena Lasconi (USR), cu 1.772.503, reprezentând 19,18 % şi Marcel Ciolacu (PSD), cu 1.769.761, reprezentând 19,15 % din voturile alegătorilor. Liberalul Nicolae Ciucă este pe locul cinci, cu mai puţin de 9 procente. (News.ro)
2. Elena Lasconi le-a mulțumit susținătorilor, într-un mesaj publicat pe Facebook la scurt timp după ce AEP a centralizat toate voturile și a certificat că președinta USR va merge în turul 2 al alegerilor prezidențiale, alături de independentul Călin Georgescu. „S-au numărat voturile din toate secțiile de votare. Este oficial! Vă mulțumesc mult pentru fiecare vot și pentru încredere! Ne așteaptă o luptă pentru soarta României. Vom reuși.” (Hotnews)
3. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, că duminica seara i-a predat secretarului general al partidului demisia şi că este un gest unilateral. El a precizat că o să rămână alături de colegi, până duminică, la alegeri şi că nu doreşte să candideze pentru nicio funcţie în interiorul partidului. Ciolacu a mai spus că nu pleacă din funcţia de premier, până se termină alegerile parlamentare. (News.ro)
4. Candidatul PNL în alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al partidului. (News.ro)
5. Rezultatele pe județe la acest prim tur al alegerilor prezidențiale arată că multe fiefuri care înainte erau ale PNL acum au fost câștigate de candidatul independent Călin Georgescu. Președintele liberalilor Nicolae Ciucă a câștigat într-un singur județ, Giurgiu, Marcel Ciolacu a câștigat în 16 județe, Elena Lasconi, în cinci județe, iar Călin Georgescu în 13 județe. (Digi24)
Din Cronica de Tehnologie: Apple ar fi decis amânarea unui număr mare dintre funcțiile pregătite pentru iOS 19, care ar urma să fie livrate în primăvara lui 2026, prin iOS 19.4. Compania se focusează pe dezvoltarea funcțiilor de inteligență artificială și ar urma să meargă pe o lansare mai puțin concentrată a funcțiilor noi. (Bloomberg)
6. Alegerile din diaspora au fost câștigate de Călin Georgescu, cu peste 345.000 de voturi exprimate. Urmează candidată de la USR, Elena Lasconi, care a obținut peste 213.000 de voturi. Pe locul trei în diaspora s-a clasat George Simion, cu peste 12%, iar pe locul patru este Mircea Geoană, cu aproape 5% din voturi. Pe locurile 5 și 6 sunt candidații de la PNL și PSD. Nicolae Ciucă, liderul PNL, a obținut aproape 37.000 din voturi, adică sub 5%, iar premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a obținut aproape 23.000 voturi, adică sub 3% din voturile exprimate. (Hotnews)
7. Costurile de împrumut ale României au crescut din nou semnificativ luni, continuând tendința din ultima săptămână, în condițiile derapajului fiscal și al rezultatului surprinzător de la alegerile prezidențiale. Finanțele nu au reușit să ia 600 de milioane de lei de la bănci, din cauza dobânzilor prea ridicate. (Profit.ro)
8. Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creștere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). (Profit.ro)
9. Președintele Klaus Iohannis nu a primit de la serviciile secrete informații despre suspiciuni legate de promovarea lui Călin Georgescu pe rețelele sociale, au declarat reprezentanții Administrației Prezidențiale. (G4Media)
10. Aproape o treime dintre femeile din UE au suferit violență în familie, la locul de muncă sau în public, potrivit unui sondaj publicat luni cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. (Politico)