California va deveni primul stat american care interzice poliției să folosească recunoașterea facială – Cronica de Tehnologie
1. Safari trimite date către Tencent, cel puțin în iOS 13, dacă nu și în unele din versiunile mai vechi. Browser-ul celor de la Apple folosește funcția Tencent Safe Browsing pentru protecție antiphishing care, ca și funcția similară de la Google, presupune trimiterea de date către producător. (Profit.ro)
2. California va deveni primul stat american care interzice poliției să folosească recunoașterea facială în cadrul camerelor video purtate de polițiști. Legea care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020 este adoptată după ce software-ul de recunoaștere facială folosit, Amazon Rekognition, a confundat 26 de senatori cu suspecți în diverse cazuri. (SF Chronicle)
3. Doar $200 costă componentele pe baza cărora pot fi construite echipamente de spionare ce pot fi montate în echipamentele tehnice din cadrul companiilor. (Wired)
4. Blizzard a redus la 6 luni suspendarea pe un an pe care a aplicat-o unui jucător profesionist de Hearthstone, după ce acesta și-a anunțat public susținerea pentru protestele din Hong Kong. Blizzard neagă că decizia ar fi fost influențată de legăturile pe care le are cu China. (The Verge)
5. Google organizează marți un eveniment hardware unde este așteptat să lanseze mai multe produse din seria Pixel. Smartphone-urile Pixel 4, un nou model de Pixelbook și dispozitive Nest ar putea fi prezentate cu această ocazie. (The Verge)
6. O aplicație de propagandă dezvoltată de Partidul Comunist din China și promovată foarte puternic în ultimul an conferă autorităților de la Beijing acces la datele de pe mai bine de 100 de milioane de smartphone-uri cu Android. Prin aplicația Xuexi Qiangguo pot fi accesate mesaje, contacte, fotografii și chiar înregistrări audio. (Washington Post)
7. Elizabeth Warren, senator american și candidat la alegerile prezidențiale de anul viitor, a rulat o campanie de reclame pe Facebook în care îl acuză pe Mark Zuckerberg că îl susține pe Donald Trump. Warren a vrut sa dovedeasca faptul ca pe Facebook pot rula campanii politice cu mesaje false. (CNN)
8. Google a eliminat din magazinul oficial de conținut pentru Android aplicațiile de împrumuturi cu o dobândă anuală de 36% sau mai mare. Decizia este apreciată de organizațiile pentru protecția consumatorilor și criticată de companiile financiare care acuza influența pe care o are Google și în acest domeniu. (WSJ)
9. iPhone SE 2 va costa $399 de dolari, susține influentul analist chinez Ming-Chi Kuo, care este convins că Apple va include în acesta chipset-ul A13, același chipset pe care-l folosește și iPhone 11. (Profit.ro)
10. Veniturile generate de aplicațiile pentru smartphone-uri au fost de $21,9 miliarde în Q3 2019, o creștere anuală de 23%. $14,2 miliarde, adică 65%, au mers către dezvoltării de aplicații și mai ales jocuri pentru iOS. (Profit.ro)