Bulgaria, Danemarca și Canada simplifică accesul turiștilor – Cronica de Turism

1. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a lansat o campanie prin care oferă călătorii cu avionul pentru persoanele refugiate din Ucraina către țări din spațiul Uniunii Europene sau către state în care membrii ANAT operează curse charter. Pentru preluarea solicitărilor, ANAT operează trei numere de telefon în limba ucraineană. (News.ro)

2. Bulgaria a anunțat că intenționează să elimine obligativitatea prezentării certificatului digital european la intrarea în țară începând din 20 martie, ca urmare a scăderii numărului de cazuri de Covid-19. Dacă măsura va intra în vigoare, turiștii români vor putea intra în Bulgaria doar pe baza actului de identitate. (Airlines Travel)

3. Canada a relaxat condițiile de călătorie începând din 28 februarie și a eliminat testul obligatoriu la sosire și perioada de carantină pentru persoanele vaccinate. Astfel, la sosire vor fi efectuate teste prin selecție aleatoare, iar persoanele testate nu trebuie să intre în carantină până la primirea rezultatului. În schimb, persoanele nevaccinate trebuie să se testeze la sosire și în ziua a opta și să intre în carantină timp de 14 zile. (Vancouver City News)

4. Danemarca a eliminat în 1 martie toate restricțiile de călătorie pentru cetățenii din Uniunea Europeană și spațiul Schengen. Astfel, turiștii români pot intra în Danemarca fără niciun fel de restricții, indiferent dacă au sau nu certificatul verde european. (Schengen Visa Info)

5. Ryanair are o campanie promoțională cu zboruri către 5 destinații europene de vacanță la prețuri care încep de la mai puțin de 10 euro pe segment: Pescara (8 euro), Bruxelles (9 euro), Viena, Genoa și Milano (10 euro). Zborurile la prețuri promoționale pot fi rezervate cel târziu în 13 martie, iar perioada călătoriei trebuie să fie până în 7 aprilie inclusiv. (Ryanair)

6. Publicația Traveling Mag a publicat un ghid complet de călătorie pentru târgul de turism Expo 2020 Dubai, care poate fi vizitat în Dubai până în 31 martie. Orice călătorie cu compania aeriană flydubai include un bilet la expoziție, însă tichetele pot fi achiziționat și de pe site-ul oficial al evenimentului pentru 50 de dirhami, echivalentul a circa 60 lei. (Traveling Mag)

7. Compania aeriană Blue Air va relua în luna aprilie zborurile către Tel Aviv (Israel) cu o frecvență de două zboruri pe săptămână. Pe parcursul verii, numărul de zboruri săptămânale va crește la cinci. Toate zborurile urmează să fie realizate cu avioane Boeing 737 MAX 8. De asemenea, Blue Air a anunțat suplimentarea rutei București – Larnaca cu încă 3 zboruri săptămânale, astfel că vor exista 10 zboruri săptămânale spre Cipru. (Airlines Travel)

8. Mai multe companii aeriene au crescut temporar numărul de zboruri operate de pe aeroportul din Iași ca urmare a faptului că Republica Moldova a închis spațiul aerian. Astfel, compania poloneză LOT va înlocui zborul Varșovia – Chișinău cu Varșovia – Iași și va avea 5 zboruri săptămânale cel puțin până în 13 martie. De asemenea, HiSky a suplimentat numărul de zboruri pe ruta Iași – Dublin și operează temporar și zboruri de la Iași spre Paris și Milano. (Boarding Pass)

9. Travelator propune o vacanță în Republica Dominicană pentru 655 de euro de persoană. Prețul include zboruri cu câte o escală până la destinație pentru 514 euro și 7 nopți de cazare în cameră dublă cu mic dejun inclus la Bavaro Punta Cana Hotel Flamboyan pentru 281 de euro. Perioada călătoriei este 9-16 martie. (Travelator)

10. Tunelul feroviar Teliu – Întorsura Buzăului, cel mai lung tunel construit pe teritoriul României, va fi transformat în obiectiv turistic. Primăria Întorsura Buzăului intenționează să amenajeze un tunel al groazei și să-l introducă în circuitul turistic, ca parte a unui proiect mai amplu prin care autoritățile locale speră să atragă mai mulți vizitatori în zonă. (Profit)

Ți-ar mai putea plăcea
Taxa de pod de la Fetești este suspendată în perioada 1 iunie – 31 august – Cronica de Turism
Barcelona va interzice închirierea apartamentelor pentru turiști – Cronica de Turism