Bulgaria a redeschis plajele, iar Tunisia și Țările de Jos relaxează condițiile de călătorie – Cronica de Turism
1. Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia sunt primele 7 state europene care au început în 1 iunie să elibereze primele certificate digitale pentru Covid-19, cu o lună înainte de termenul limită stabilit pentru 1 iulie. Comisia Europeană anticipează că și alte state europene vor începe eliberarea certificatelor digitale în zilele și săptămânile care urmează. (Comisia Europeană)
2. Autoritățile române au anunțat regulamentul pe baza cărora vor putea fi utilizate plajele în acest sezon estival. Astfel, administratorii au posibilitatea de a implementa un sistem de rezervări online sau telefonice, iar accesul poate fi restricționat dacă limitele de capacitate vor fi depășite. Ordinul prevede că distanța între șezlonguri va fi de 2 metri, iar acestea trebuie dezinfectate după utilizare. (Hotnews)
3. Cetățenii români pot intra în Țările de Jos (Olanda) fără să mai prezinte rezultatul unui test PCR negativ și fără să mai stea 14 zile în carantină, după ce România a fost inclusă pe lista țărilor “galbene”. Măsura se aplică începând din 28 mai. Cu toate acestea, cetățenii români care se întorc din Țările de Jos sunt obligați să intre în carantină timp de 14 zile, întrucât acest stat este pe lista “roșie” a țării noastre. (Airlines Travel)
4. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că cetățenii români pot intra în Turcia dacă prezintă un document care să confirme că au trecut cel puțin 14 zile de la vaccinarea completă, au efectuat un test pentru Covid-19 sau au fost infectate cu virusul în ultimele 6 luni. Totuși, Turcia poate impune teste PCR în mod aleatoriu la sosirea turiștilor în țară. (News.ro)
5. Toate plajele de pe litoralul Bulgariei s-au redeschis pentru turiști începând din 1 iunie. În Sunny Beach, una dintre cele mai mari plaje din Bulgaria, doar 20% dintre hoteluri accepta clienți. De asemenea, prețul obișnuit al șezlongurilor a fost redus cu 50%, la cel mult 5 leva, echivalentul a circa 10 lei. (Novinite)
6. Tunisia a anunțat că permite accesul în țară fără restricții de călătorie pentru persoanele complet vaccinate sau care au trecut prin boală cu cel puțin șase săptămâni înainte de data plecării. Până acum, turiștii erau nevoiți să prezinte un test negativ PCR și să se autoizoleze la sosirea pe teritoriul tunisian. (Travel Weekly)
7. Operatorul aerian low-cost Wizz Air a introdus în sistemul de rezervări ruta București – Rhodos, care va fi operată începând din 4 iulie. Zborurile vor avea loc de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică, iar durata va fi de circa o oră și 45 de minute. Pe această rută operează deja și concurentul Blue Air. (Boarding Pass)
8. Operatorul aerian low-cost Blue Air va redeschide baza de la Iași începând din primăvara anului viitor. Astel, începând din 27 martie, Blue Air va opera câte două zboruri pe săptămână de la Iași spre Barcelona și Roma. La sfârșitul lunii mai, Blue Air a reluat și ruta Iași – Londra. (Airlines Travel)
9. Comisia Europeană a propus în 2 iunie extinderea Spațiului Schengen prin includerea României, Bulgariei și Croației. Dacă va fi aprobată, decizia va permite cetățenilor români să călătorească într-o altă țară din spațiul Schengen fără să mai prezinte actul de identitate înainte de trecerea graniței. (Comisia Europeană)
10. Operatorul de croaziere Viking își va extinde prezența în Marea Mediterană în această vară. O a treia navă va opera o croazieră de 11 zile cu plecare din Valletta (Malta), iar itinerariul va cuprinde mai multe porturi din vestul Marii Mediterana. Prezența la bord este permisă doar pasagerilor vaccinați. (Travel Industry Wire)