Brâncuși, Caragiale și Enescu, protagoniștii noilor Biografii romanțate de la Polirom -Cronica de Carte
1. Editura Polirom a anunțat apariția unui nou proiect editorial, Colecția Biografii romanțate, în cadrul căreia povestea unor mari personalități culturale române va fi spusă, în mod inedit, de reprezentanții noii generații literare. Primele trei volume anunțate sunt: ”Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”, de Moni Stănilă, ”Caragiale. Scrisoarea pierdută”, de Bogdan-Alexandru Stănescu, și ”Enescu. Caiete de repetiții”, de Dan Coman. (Editura Polirom)
2. Au început înscrierile la sezonul 3 din Mornin’ Poets, un atelier în care se scrie, se citește și se dezbat poeme sau idei despre scris, despre arta poeziei. Atelierele vor avea loc în septembrie-noiembrie, la Lente Caffe din București, iar poeții invitați sunt: Iulia Militaru, Cosmina Moroșan, Medeea Iancu, Cosmin Perţa și Tamas Mihok. (Eveniment)
3. S-a definitivat programul Festivalului de Carte, muzică & teatru Hypfest 2019, care va avea loc între 20-22 septembrie la ArtHalle, în București. Printre scriitorii prezenți la evenimentul organizat de Editura Hyperliteratura se numără: Stelian Tănase, Andrei Ruse, Octavian Soviany, Radu Aldulescu. (Eveniment)
4. Printre cele 20 cărți recomandate de PostModern.ro, apărute pe piața editorială românească în luna august 2019, se numără titluri precum ”Vorbea cu patrupedele, cu păsările şi cu peştii”, de Konrad Lorenz, ”Homeric”, de Doina Ruști, ”Noi contra voastră”, de Frederik Backman și ”Proiectul Lazarus”, de Aleksandar Hemon. (PostModern.ro)
5. Pe 5 august, a murit la vârsta de 88 de ani cunoscuta scriitoare afro-americană, Toni Morrison, câștigătoare a Premiului Pulitzer în 1987 și al Premiului Nobel pentru literatură în 1993. Cele mai recente traduceri din opera sa – Beloved, Jazz, Love, God Help the Child – au fost publicate în ultimii ani la Editura Art. (Publishers Weekly)
6. ”Codul Da Vinci”, celebra carte a lui Dan Brown, este cea mai donată carte din America în ultimii doi ani, conform unor date furnizate de ThriftBooks, unul dintre cele mari anticariate online. Pe locurile următoare (2, 3 și 5), cărți scrise de Stephenie Meyer, „Twilight”, “New Moon” și “Eclipse”. Tot în top 10, regăsim ”Jocurile Foamei” și ”50 de umbre ale lui Grey”. Furnizorii datelor comentează: ”Să apari în acest top este un lucru cam amar: Ca autor, ai scris o carte pe care a cumpărat-o toată lumea, dar nimeni nu a vrut să o păstreze în bibliotecă.” (Thrift Books)
7. Jimmy Fallon și fanii lui au ales drept cartea verii “Ask Again, Yes” de Mary Beth Keane, care va fi promovată în cadrul clubului de carte de la Tonight Show. Volumul povestește prietenia de-o viață dintre doi copii ai unor polițiști din New York. Keane va apărea la TonightShow pentru a vorbi despre carte pe 15 august. Sunt așteptate creșteri masive de vânzări, pe care le vom anunța în cronicile de carte viitoare. (NBC)
8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, a revenit pe primul loc, ”Where the Crawdads Sing”, de Delia Owens, la a 47-a săptămână în top (carte tradusă și în limba română, la Editura Pandora M); la categoria Non-Fiction, ”Educated”, de Tara Westover, rămâne pe locul întâi, la a 76-a săptămână în top (volumul a fost tradus la noi la Editura Publica). Printre noutăți, avem două cărți: ”Labyrinth”, de Catherine Coulter (a 23-a carte dintr-o serie de thrillere FBI) și ”Dark Age”, de Pierce Brown (tot din cadrul unei serii, Red Rising), ambele în cadrul categoriei ficțiune. (New York Times)
9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:
– Caragiale. Scrisoarea pierdută, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom
– Septembrie poate aștepta, de Susana Fortes, Editura Humanitas Fiction
– Rugăciune pentru Cernobîl, de Svetlana Aleksievici, Editura Litera
– Eugenia, de Lionel Duroy, Editura Humanitas Fiction
– Arhitectura fericirii, de Alain de Botton, Editura Vellant
– Argintul preschimbat, de Naomi Novik, Editura Nemira
10. Pe scurt, din lumea literară:
– Ducesa de Sussex, Meghan Markle, își dorește să scrie o carte pentru copii, inspirată de cățeii săi, Guy și Bogart, pentru a continua tradiția Casei Regale de la Londra (Harper’sBazaar);
– O primă ediție a cărții ”Harry Potter și Piatra filosofală”, care conținea două erori tipografice, a fost vândută la o licitație cu suma de 28.500 lire sterline (CNN);
– Alte vânzări impresionante la licitație, cărți ale suprarealismului (care încă vinde bine!): ”La Barre d’appui”, de Paul Eluard, volum ilustrat de Picasso, a fost vândută cu 532.000 de euro; ”Second manifeste du surréalisme”, cu un frontispiciu de Dali, achiziționată cu 442.000 de euro; Champs délicieux, de Man Ray, vândută cu 346.000 de euro (ActuaLitte)
Fotografia ediției: Un Boeing 727 a fost transformat în bibliotecă în Mexic. Sursa: ActuaLitte.