Boston Dynamics anunță o versiune electrică a robotului umanoid Atlas – Cronica de Tehnologie

1. Boston Dynamics anunță o versiune electrică a robotului umanoid Atlas, despre care spune că va fi mai puternică și cu o gamă mai largă de mișcare decât generațiile anterioare. Aceasta va fi intra în teste anul viitor. (Boston Dynamics)

2. Traseul unui autobuz din Barcelona a fost ascuns în Google Maps și Apple Maps, aparent la cererea Consiliului Local. Asta după ce localnicii s-au plâns că acesta este mereu aglomerat de turiștii care vor să ajungă la Park Güell. (News.ro)

3. Huawei a lansat o nouă serie de flagship-uri în China, compusă din modelele Pura 70 Pro și Pura 70 Ultra, cel mai scump dintre acestea costând de la $1,380. Cele două folosesc sistemul de operare HarmonyOS și modelul lingvistic Pangu, ambele dezvoltate intern. (Nikkei)

4. Meta și celelalte mari platforme sociale ar trebui să ofere o versiune gratuită, care să nu fie condiționată de reclamele targetate. Aceasta este concluzia autorităților europene, cărora li s-a cerut de către mai multe țări membre să inspecteze modelele de consimțământ. (Reuters)

5. Grupul de hackeri Cyber Army of Russia și-a asumat responsabilitatea pentru atacarea infrastructurii de alimentare cu apă din mai multe țări, inclusiv Statele Unite și Franța. Această grupare are legături cu Sandworm, unitatea de hackeri a Kremlinului. (Wired)

6. AltStore PAL a fost lansat în Europa, pe baza unui abonament anual de €1.50 (plus TVA). Acesta devine una din primele alternative la App Store, folosind Patreon pentru monetizare și lăsând dezvoltatorii să-și țină aplicațiile pe propriile servere. (Profit.ro)

7. Compania franceză de AI Mistral negociază o investiție de câteva sute de milioane de dolari, ceea ce i-ar duce evaluarea la $5 miliarde. Mistral a primit $415 milioane în decembrie, când era evaluată la $2 miliarde. (The Information)

8. Startup-ul German de livrări Flink primește o finanțare de €100 milioane. În același timp, acesta ar negocia vânzarea cu rivalii Getir și Just Eat Takeaway. (Bloomberg)

9. Un judecător american a criticat înțelegerea făcută de procurori cu Google într-un proces antitrust îndreptat împotriva magazinului de conținut Google Play. Judecătorul a spus că cei $2 pentru fiecare dintre cei 127 de milioane de utilizatori nu reprezintă o compensație semnificativă și că nici nu există vreo clauză care să se refere la comisionul oprit de companie. (Bloomberg)

10. Canada intenționează să introducă anul acesta o taxă specială pentru marile companii de tehnologie. Taxa, care ar putea colecta până la C$5.9 miliarde în următorii cinci ani, este criticată de Statele Unite, care spun că vizează în mod special companiile americane. (Reuters)

Ți-ar mai putea plăcea
În 2021 au fost livrate 349 de milioane de PC-uri, cu 14,8% mai mult decât în 2020 – Cronica de Tehnologie
Apple: iPhone 12 respectă reglementările privind radiațiile – Cronica de Tehnologie